Se zvonea că ar circula o casetă care îl surprinde pe domnul Geoană, primind 5.000 de euro pentru a îi asigura cuiva un „loc eligibil”, deși persoana respectivă făcea referire la contribuția ei la (o) campanie.
Clipul e fie trucat, fie scos dintr-un context benign, fie adevărat. După mine, ar fi prea stupid dacă ar fi autentic. Ce mă enervează însă e ipocrizia unor indivizi precum domnul Vanghelie.
Domnul Emil Boc exprimă necesitatea formării unei majorități parlamentare. Pînă una-alta, reușește fără să se ostenească prea mult să stîlcească limba română.
Cred că e cazul să creez o nouă categorie – „Logica: lipsă”!
Mostra de azi: o declarație făcută de Varujan Pambuccian, lider al grupului parlamentar al minorităților naționale din România.
Menționînd, din nou, faptul că nu se exclude posibilitatea existenței unor jurnaliști cam certați cu transcrierea corectă a declarațiilor, ne îndreptăm acum atenția asupra domnului Adrian Năstase și a considerațiilor sale în legătură cu familia, căsătoriile, divorțurile ș.a.
Fie i-a scăpat domnului Băsescu un porumbel, fie știriștii de la Mediafax.ro citează incorect, strecurînd și cîte o greșeală printre declarații.
Se pare că Traian Băsescu ar fi cîștigat alegerile prezidențiale. La o diferență foarte mică. Atît de mică, de altfel, încît perdanții ar fi chiar prostănaci dacă nu ar încerca tot ceea ce este românește posibil pentru a contesta rezultatele.
Acest lucru înseamnă ca, implicit, tabăra cîștigătoare să fie acuzată de fraudă. Nu am nimic de obiectat decît atunci cînd vine vorba de astfel de primitivisme religioase.
Sau „despre proprietatea termenilor”, ceva întîlnit destul de rar prin presa autohtonă. (Nu urmăresc ce se întîmplă prin radio și televiziune.)
Un exemplu de exprimare stupidă ni-l dă Mediafax atunci cînd se referă la rezultatele finale nevalidate la momentul „țî” de către Biroul Electoral Central, rezultate pe care însă le denumește «rezultate finale provizorii».
Alegeri. Rahat. La 20 de ani după revoluție, constatăm că a fost degeaba. Să ai de „ales” între Băsescu și Geoană. Pfuah.
Uneori se întîmplă să faci cîte un gest neinspirat, cum ar fi să citești ce scrie pe ambalajul unui aliment. Să luăm exemplul acestor excelente batoane cu cereale, fabricate în Macedonia:
Adică ăi' de se vor fruntea națiunii pentru următorii cinci ani.
Bunăoară, nestimabilul domn Mircea Geoană:
Sper că „dotările medicale” includ și mărunțișurile. Nu de alta, dar nu îmi stă bine să fac confuzii de termeni.
Din cînd în cînd se mai întîmplă să ai o urgență medicală. De obicei, ești cusut la loc și lăsat într-o stare stabilizată. De foarte multe ori, trebuie să mai urmezi cîte un tratament.
Convingerea mea este că eșecul unei culturi, pe lîngă niște semne evidente, poate fi măsurat și prin tot felul de alți „indicatori”, cum ar fi numărul personalităților care devin „academicieni post-mortem.
Inițiativa din 2009 a Academiei Române este să-i învestească pe Eugène Ionesco și pe Emil Cioran în poziția de membri – post-mortem.
ISTORIC
Există ceea ce se cheamă o Organizație Internațională pentru Standardizare - „International Organization for Standardization” sau, pe scurt, ISO. Gigeii ăștia standardizează cam tot ce se poate, și asta pe bună dreptate; altfel ar fi un haos absolut. Un comitet aparte al ISO se ocupă numai de standardizări și probleme din domeniul IT, și anume ISO/IEC JTC1.
Diacriticele sînt glife adăugate unor litere.
În timp ce „ă”, „î” și „â” nu comportă vreo problemă (deși nu rar mi-a fost dat să văd „ã” în loc de „ă”...), o găselniță actuală o constituie damblaua unora de a folosi sedile sub „s” și „t” în loc de virgule.
Hai să ne înțelegem. „ș/Ș” și „ț/Ț” folosesc diacritice virgule, în comparație cu „ş/Ş” și „ţ/Ţ”, care folosesc diacritice sedile. Un pic mai clar: în imaginea alăturată, primul rînd e cu diacritice virgule, iar al doilea e cu sedile.
Sedila este folosită de multe limbi, două exemple notabile fiind „ç”-ul din franceză și „ş”-ul din turcă.
Totuși, limba română NU folosește sedile sub „s” și „t”.
Ce nu este în regulă... cu limba română? Multe lucruri nu sînt în regulă. Mă refer la mai multe aspecte aici.
Luînd-o oarecum logic, aș porni de la „origini”, adică de la cei care se ocupă de actele normative, documentele de referință care stabilesc modul în care cei peste douăzeci de milioane de locuitori ai țării (măcar ei...) ar trebui să își vorbească și să își scrie limba. De multe ori, aceste persoane nu sînt... competente. Sau sînt, dar printr-o combinație nefericită de factori se ajunge la luarea unor decizii incorecte.
Cîteva cuvinte despre acest blog? O introducere? Simplu: transcrierea unor gînduri care traversează și indignează mintea unei vorbitoare native de limba română.
Nu am vreo pregătire în domeniu (dimpotrivă, am o formare mai degrabă tehnică) – desigur, nepunînd la socoteală doi părinți filologi și biblioteca generoasă pe lîngă și în care am crescut –, doar un dram de „bun-simț lingvistic”... aplicat (?).
