marți, 26 octombrie 2010

Limba franceză și micile exasperări

Va mai lua mult timp să îmi depășesc ceea ce percep eu a fi un handicap lingvistic (aș fi preferat să fi ajuns într-o țară anglofonă, dar asta e), însă cred că sînt undeva pe drumul cel bun. Totuși, îmi pare că nu numai eu îmi pun întrebări tîmpite, și nu numai eu mă oftic la anumite amănunte de limbă care îmi par incoerente în virtutea structurii lingvistice pe care mi-a imprimat-o limba maternă. Am avut, bineînțeles, un mic șoc să îl aud ieri pe profu' de biologie vegetală (și ăsta tot străin) făcînd:

Et vous voyez, là, que sur le rhizoderme il y a des poils absorbants. Qu'est-ce qu'ils font, eux? Mais l'absorption, bien sûr! Euh, je ne vois pas pourquoi il y a un "p" là, dans "l'absorption", et puis il n'y en a pas, dans les "poils absorbants", mais c'est comme ça. Allez, allez, on continue!

Chicotii cînd mi-am adus aminte de cît de mult m-a frustrat faptul că a trebuit să îmi mîzgălesc acasă primul curs de chimie în care am vorbit despre spectre de absorbție și de emisie, cînd cu dicționarul în față am realizat că de fapt vorbim de „spectre d'absorption”, dar despre „photons absorbés”.

miercuri, 20 octombrie 2010

Mărunțișuri care mă seacă (II)

Trebuie că îi foarte mișto, extrem de plin de sens să fii prof, să vezi un amfiteatru plin-ochi înarmat pînă în dinți cu ustensile de scris și curiozitate, dispus să capteze toate firfirelele de informație pe care, în imensa-ți generozitate, binevoiești să le oferi din prestigiosu-ți izvor de cunoaștere și să citești cu mulțumire expresiile de revelație de pe fețele studenților. Doar că nenea ăsta pe care îl am eu în vedere aici nu e așa, ci e, dimpotrivă, de-a dreptul acru, nepopular și mereu ursuz: pare că nici măcar nu îi face plăcere să predea ceva din aria lui de specialitate.

Mai trîntești cîteva tente personale (o coafură fistichie pe care ai dat vreo 50 de euro, niște tricouri pe care le regăsești mai des pe generația emo-house și niște blugi mulați pe fund) și începe deja să devină amuzantă descrierea. Problema nu e nici pe departe asta, ci tipul de prof-care-se-cocoață-singur-pe-culmile-grandomane-ale-unei-superiorități-închipuite, pozînd-în-ăla-care-cere-respect-fără-să-îl-inspire (a se vedea paragraful de mai jos).

Cînd vii, nene, la primul curs și spui așa, cu un plictis studiat, că tu nu faci ca alții și deci nu dai bibliografie, pentru că nu vrei să conduci studențimea pe calea greșită de a răsfoi n-șpe cărți de statut mult prea elevat pentru capacitatea ei de înțelegere, chestie care indubitabil s-ar solda cu o mare confuzie în aburul neuronal popular, că, vezi dom'le, nu s-ar mai ști ce și cît din informație să fie filtrată și nici măcar cum să fie filtrată... ca apoi să distribui un suport de curs pe care să scrii fără nici un fel de greață „Structure des macromolécules biologiques. Éléments de coursCours de [Numele Domniei-Mele]”, în care să nu dai nici o referință, nici măcar pentru imaginile pe care le-ai copiat din alte cărți, cînd 80% din „curs” e de fapt constituit din planșele sintetice (în care doar textul este editat) de final de capitole din „Essentials of Cell Biology” (un fel de rezumat la „biblia” biologiei celulare, de aceiași Alberts, Bray et al.), chestie care, vezi bine, deja fusese tradusă în franceză, dar pe care tu te amuzi să o traduci de unul singur, exersîndu-ți competențele într-ale limbii lui Shakespeare și făcînd în același timp un exercițiu de redactare în limba maternă, da' mai omițînd ici și colo niscai cuvințele și mai presărînd și cîte un dezacord, că altfel nu se prindea studentă-ta asta de față de porcărelele pe care le-ai făcut matale – ei bine, asta e ceea ce aș denumi eu abominabilul academic.

NB – Nimic complicat: poliloghia asta veninoasă nu ar fi existat dacă individul acesta (pe care sper să nu îl mai văd decît două ore în viața asta, la examenul final, pentru că partea lui de curs s-a încheiat) ar fi avut gentilețea de a nu face un semiplagiat, adică dacă ar fi fost într-atît de simțitor încît să indice măcar sursa imaginilor.

marți, 19 octombrie 2010

Mărunțișuri care mă seacă (I)

Să critici prea mult și prea des nu e bine, că prea cauți nod în papură. Să taci și să nu zici nimic iar nu e bine, că ești tălîmb(ă). Așa. Încheiat preambulul.

Din seria mărunțișurilor care mă seacă aș nota, pentru astăzi, o minunată plimbare nedorită cale de v'o 45 de minute de la facultate pînă acasă, din vale în sus (că, deh, campusul e într-o mare vale), pe ploaie torențială și pe frig, pen' că nici un autobuz nu mai circulă cîteva zile în și din Les Ulis, pen' că niște indivizi retardați și – în mod inexplicabil – în stare de libertate s-au gîndit să pună și ei de-un foc, două, și să incendieze niște autobuze. Așa, că-s ei supărați pe lume și pe viață.

Vive la France! (...mai puțin oligofrenii și ăia de i-au adus pe lumea asta, și mai cu seamă ăia care susțin sus și tare că e un mare spanac o mare re-a-li-za-re umană să torni un plod.)

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Minunata lume a plantelor (?!)

Aveam eu așa, de mult timp încoace, senzația că biologia vegetală este în cel mai bun caz o chestie fadă. Totuși, părerea mea părtinitoare și nefondată va suferi transformări dramatice în cursul semestrului ăstuia, după cîte se pare.

Profu' de biologie vegetală (o figură individul ăsta!):

...explicînd că anumite tranziții între plastide sînt ireversibile:

Dar, atenție! În cazul celulelor senescente, cloroplastele care se transformă în cromoplaste nu se mai pot transforma înapoi! Cromoplastele acestea conțin pigmenții din fructele coapte sau din frunzele care îngălbenesc, iar în astfel de cazuri este imposibilă revenirea la stadiul de cloroplast. Și este trist... asta înseamnă că [intonație dramatică, mai că ți se umezeau ochii] celula respectivă moare! Tranziția în cromoplast a fost ultima!...

...vorbind despre tipurile de creștere la plantele perene:

Așadar, este fie monopodială, fie simpodială. „Monopodială” înseamnă că de creștere se ocupă meristemul caulinar apical; adică mugurele terminal – același – realizează creșterea de la an la an. Creșterea simpodială e cea care e preluată de mugurii axilari. De ce este preluată de mugurii axilari? Păi pentru că nu mai avem meristem apical. Ce s-a întîmplat cu mugurele terminal? [Scurtă pauză dramatică] A muriiiit [începea să-ți tremure buza ascultîndu-l].

Dar pentru mugurele terminal, retrospectiv, nu este chiar așa de rău. Care este cea mai frumoasă moarte? [Moment în care cele vreo douăzeci de perechi de ochi deja de mărimea cepelor mai-mai că ieșeau din orbite] ...Ah, vorbesc de plante aicea. Haideți, sigur vă dați seama. Pentru un mugure terminal, cea mai frumoasă moarte este înflorirea! Nu mai realizează creșterea, dar devine reproductiv: înflorește și face semințe. Și după el, urmează mugurii axilari care îi preiau rolul. Deci asta e cu mugurele terminal și cu creșterea simpodială. (Aveți totuși grijă cum explicați treaba asta pe foaia de examen.)