miercuri, 16 iunie 2010

Automatisme verbale (I): Păcatul

Mă gîndeam la modul în care un automatism verbal îți poate influența perspectiva asupra lucrurilor pe care le pui în discuție, fără ca tu ca vorbitor să îți dai neapărat seama de acest lucru.

Este de remarcat felul în care cei de altă nație își aleg cuvintele (din limba maternă) pentru a își exprima dezamăgirea sau dezaprobarea. Nu mă voi referi decît la franceză și la engleză, pentru că nu cunosc alte limbi. În timp ce francezii au formularea neutră «Il est/C'est dommage (que)», englezii au o abordare mai sensibilizantă prin folosirea lui «It is a shame (to/that)».

Românescul «Este păcat (că/să)» devine mult mai evident în bizareria sa atunci cînd este folosit într-un context fără încărcătură religioasă. A se compara „E păcat că nu a trecut examenul” cu „C'est dommage qu'il n'ait pas passé l'examen” sau cu „It's a shame he didn't pass the exam”. Dacă un străin ar învăța româna, ar fi îndreptățit să creadă că „păcat că” e un idiom care literal ar însemna supărarea unui zeu, în timp ce un român care învață engleza înțelege că „a shame” e „o rușine” că elevul nu a trecut examenul. Este redundant să amintesc aici de faptul că nu vei auzi niciodată expresiile „il est péché” în franceză și „it is a sin” în engleză într-un context non-religios.

Speculînd tendențios, aș putea zice chiar că e interesant că pînă și noi, românii, ne considerăm, grosso modo, lipsiți de bun-simț în comparație cu alți europeni. Bunul-simț și responsabilitatea civică se inoculează prin ambient, iar unul în care e mai rău să mînii zeul decît să comiți un act care te umple de rușine nu prea pare să aibă această calitate civilizatoare. Dar să las răutățile la o parte.

De la păcat, pasul pînă la E mai mare păcatul și privirea reprobator-mistică e foarte mic, pentru ca totul să culmineze rapid cu hiperbola „E păcat de Dumnezeu!”, folosită în cele mai mundane situații. „Cum să nu iau detergentu' ăla la ofertă, tu, că iera păcat dă Dumniezău să ratez așa ceva?!” ar fi doar un exemplu.

12 comentarii:

  1. Nu îşi exprimă şi englezii frustrarea sau nervozitatea prin "god dammit" sau "god damn" fără să fie într-un context religios? Nu auzi "itţs a sin" auzi "god damn it".

    Nu e nimic special la români, nu sună bine "Dumnezeu să-l damneze". Dar "Du-te dracu'" sună bine iar "go to the devil" nu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu este nimic în neregulă cu „du-te dracului”, „go to hell” sau „va au diable”, însă e mai mult o invectivă ce presupune o participare afectivă; varianta fără participarea asta afectivă este fix aia cu „păcat”, în timp ce nici englezii nu folosesc „sin”, nici francezii nu folosesc „péché”.

    Adică dacă vorbești exclusiv despre „frustrare sau nervozitate”, îți dau dreptate; eu mă refeream însă la „dezamăgire sau dezaprobare”.

    Cît despre „God damn it”, am senzația că s-a transformat în mai practicul „dammit”.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dar nici păcat nu văd cum poate fi lipsit de sentimentalisme pentru că e parte dintr-o judecată de valoare, iar toate judecăţile de valoare despre ce e bine-rău sau frumos-urât sunt emotive.

    "God damn it" a devenit doar "damn it" din cauză că le era ruşine să nu comită blasfemie. Unii au frică să pronunţe numele zeului lor, "J man", "the man upstairs", "G." , etc. E chiar haios...

    RăspundețiȘtergere
  4. „Cel de Sus”, „Atotputernicul” etc. Avem și noi eufemisme.

    Dar n-ai cum să îi acuzi pe oamenii de rînd de sentimentalisme și judecăți de valoare, pentru că pe ei nu îi interesează clasificările filozofice. Ei nu fac decît deosebirea pragmatică dintre obiectivitatea lui „e păcat că nu a luat examenul” și subiectivitatea lui „du-te dracului că nu mi-ai dat un 5 la examen”.

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu sper să fie oamenii interesaţi de taxonomii filozofice dar comportamentul lor lingvistic tot se încadrează în dihotomia fapt-valoare. A picat la examen e una si hai sa ne pese că a picat la examen e alta.


    Nu ţi se pare haios şi cum se folosesc eufemisme în mod tâmpit la ştiri?

    "poliţiştii au intervenit să calmeze spiritele" - dă impresia că violenţa dintre oameni e cumva o problemă spirituală decât una de interacţiune fizică.

    "s-a stins din viaţă în urma unui accident" - dă impresia că exista o "forţă vitală" în corp, ceea ce sună a animism primitiv.

    RăspundețiȘtergere
  6. Ha, da, sînt o groază de astfel de exemple. Dar acum depinde și de preferințele tale: calmatul spiritelor mi se pare într-adevăr rizibil, dar consumerismul meu ăăă poetic – anumite metafore îmi gîdilă în mod plăcut ciotul ăla de simț estetic pe care-l am – mă face să găsesc mai bogate exprimările „s-a stins din viață” sau (și mai mult) „a trecut în neființă”. Față de „a crăpat” sau „a dat colțu'”.

    RăspundețiȘtergere
  7. Ah, și asta cu stinsul din viață pe mine nu mă face să mă gîndesc la animism – cred că metafora folosită e aceea a unei lumînări, știi tu, care arde, și viața e o treaba așa, fragilă, ca flacăra aia pîlpîitoare... etc. Haha.

    RăspundețiȘtergere
  8. Mie mi se par tâmpite în jurnalism mai ales pentru că multe dintre eufemismele astea sunt clişee care apar pe toate canalele.

    Jurnalismul ar trebui să aibe un discurs mai formal fără prea multe figuri de stil dacă pretinde obiectivitate. Figurile de stil au rostul de a influenţa starea afectivă ceea ce e mai mult treaba poeţilor decât a ziariştilor din câte ştiu eu.

    "Vara şi-a intrat în drepturi".. cine scrie ştirile astea?

    Poate viaţa nu e ca o lumânare ci e ca un aragaz sau o veioză că şi alea se sting...

    RăspundețiȘtergere
  9. Deja se tot spune că jurnalismul românesc a decăzut rău în ultimii zece ani. Nu mă mai aștept la obiectivitate din partea presei nici măcar atunci cînd citesc fluxurile de la Mediafax (ăștia fac reclamă pe față anumitor jurnale), dar, cum oricum trebuie să mă informez de undeva, aleg varianta cu agenția de presă, nu coloana eu știu cărui editor de la cine știe ce ziar.

    Istoric, lumînarea a fost 'naintea aragazului.

    RăspundețiȘtergere
  10. Aoleu... habar n-aveti!
    Cuvintele astea gen pacat au fost dintotdeauna in limba... nu le-a inventat Biserica. Conotatia religioasa a fost impusa in mod artificial si, desigur... de-n-mboulea.
    Poti sa te convingi ca la indieni si chinezi exista aceste cuvinte fara sa considere cineva ca au incarcatura religioasa!

    RăspundețiȘtergere
  11. N-am zis că le-a inventat biserica, am zis că același lucru se exprimă în alte limbi într-un mod neutru sau într-un mod care face apel la sentimentul de rușine, iar în română a rămas rezonanța religioasă.

    Nu știu hindusă și chineză.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu neaparat limba...ci logica. La ei in religie nu exista conceptul de "pacat" (cel putin nu foarte similar cu cel "occidental")!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile nu sînt moderate momentan, însă toanele posesoarei blogului pot determina ca mesajele injurioase, vulgare sau oligofrene să fie suprimate.