joi, 10 iunie 2010

Despre comunicare: Generalități

O oarecare comoditate intelectuală ne-ar putea fixa în antropocentrism și ne-ar îndemna să credem că, din moment ce oricum – ar zice unii – deținem cheile rațiunii, sintaxei și gîndirii abstracte, trebuie că excelăm ca specie la procesul fundamental uman, și anume comunicarea. „Fundamental” pentru că, fără transmiterea și, ulterior, schimbul de informații, nu s-ar fi putut crea un fond comun de cunoștințe care să permită inventarea unei culturi, iar existența individuală nu s-ar fi deosebit cu mult de viețuirea banală a oricărui alt mamifer (denumit popular „dobitoc”): fără memorie, fără întortocheri ale gîndirii, fără pasiuni, fără posibilitatea de a își defini propriile repere și valori, fără privilegiul și neajunsul de a fi în stare să clădească o civilizație.

Dar să revin la comunicare. Pare firesc ca această capacitate să fi avut o mare însemnătate evolutivă, căci altfel nu ar fi existat presiune selectivă pentru indivizi cu astfel de aptitudini și, ca atare, nu am fi existat nici noi în „forma” actuală. Este însă foarte ușor să îți zici că, întrucît omul deja posedă abilitatea de a comunica în codurile sale atît de complexe, atunci în mod implicit această formă umană de comunicare este și optimă.

Nu mă îndoiesc de faptul că sînt, probabil, destui care cred cu tărie, într-o beție antropocentrico-narcisisto-creaționistă, că actul comunicării este perfect, însă, personal, mă găsesc în profund dezacord cu o astfel de poziție. Cea mai amară ironie e că, nefiind o specie telepatică, sîntem obligați să recurgem la niște anoste cuvinte – mașinării prea greoaie pentru a denumi lucruri concrete și prea mundane pentru a fixa noțiuni abstracte. Însă, după cum ar zice un amic, «Pe-astea le-avem – cu astea defilăm».

Doream de ceva timp încoace să îmi notez niște observații asupra comunicării, că – dèh, nenorocită specie! – nici memoria detaliilor nu este ceva de care să poți fi sigur, cel puțin nu pe termen lung.

Din punct de vedere al poziționării actorilor în actul comunicării, se disting trei categorii:

(Lipsește imaginea) Comunicarea către o audiență

1. Comunicarea către o audiență

Este un tip de comunicare ce poate fi ușor asimilat unui monolog, unui discurs, transmiterii unui anunț sau a unei știri. Fluxul este unidirecțional: dinspre cel care transmite către cei care recepționează.

Nu se așteaptă un răspuns sub forma unui schimb de idei, ci:

  • sub forma luării unei hotărîri (în cazul în care e vorba, să zicem, de un spot publicitar care își propune să îi prezinte privitorului sau ascultătorului un produs care trebuie să îi creeze acestuia convingerea că îi este indispensabil);
  • sub forma conformării (precum în cazul în care se anunță mobilizarea, în vederea intrării într-un conflict armat);
  • se vizează doar informarea audienței într-o anumită problemă, singura datorie a celor convocați fiind să ia cunoștință de informațiile expuse (spre exemplu o ședință de prezentare a unei noi strategii de marketing).

În funcție de scopul monologului, se pot distinge mai multe tipuri de comunicare către o audiență: discursul (politic, social, motivațional), prezentarea/expunerea (ca în maniera veche de predare), monologul literar și așa mai departe.

(Lipsește imaginea) Dialogul

2. Dialogul (comunicarea între doi interlocutori)

Dialogul, ca formă de comunicare interpersonală, se constituie dintr-un flux bidirecțional: fiecare interlocutor alternează rolurile de emițător (cel care transmite mesajul) și de receptor (cel care primește mesajul).

Principiul teoretic este ușor de înțeles: e ca în mecanica clasică, unde a treia lege a lui Newton spune că de fiecare dată cînd un obiect exercită o acțiune asupra unui alt obiect, acesta din urmă exercită la rîndul lui o reacțiune asupra primului obiect, cu o forță egală ca magnitudine și opusă ca direcție forței exercitate de primul obiect.

În contextul comunicării, „reacțiunea” este – inexact spus – răspunsul pe care îl dă receptorul. Pentru o mai mare precizie, voi folosi termenul de retroacțiune sau de feedback, intrînd în detalii la momentul cuvenit (într-un alt articol).

(Lipsește imaginea) Comunicarea într-un grup

3. Comunicarea în cadrul unui grup

Comunicarea într-un grup este, implicit, un amestec al celor două forme de comunicare menționate mai sus. Deși presupune atît monolog, cît și dialog, este dificil de fixat în cîteva rînduri. Descrierea se complică mai ales datorită normelor suplimentare care sînt necesare odată cu augmentarea numărului participanților. Iar aceste norme depind, la rîndul lor, de obiectivul pe care această conversație îl are în vedere.

În funcție de aceste scopuri, conversația între mai mulți interlocutori poate fi:

  • o confruntare: dezbaterea, deliberarea etc.;
  • o colaborare: fie în vederea coordonării administrării (în domeniul politic, al afacerilor etc.), fie în sens exploratoriu. În esență, colaborarea „de explorare” presupune ca participanții la discuție să aibă o atitudine deschisă și să nu încerce să convingă sau să întărească numitorul comun al grupului (sau al unui subgrup), ci să producă sensuri, soluții, idei noi.

§§§

Aceasta s-a vrut a fi o introducere în temele legate de un aspect sau altul al „comunicării” pe care am de gînd să le abordez pe viitor.

Sursele imaginilor: aici și aici.

§§§

NOTA BENE: Nu am pregătire nici în sociologie, nici în comunicare și nici în semiotică (sau în ce alte domenii voi mai atinge), așa că îmi dau seama că niște boboci mai isteți ar putea să îmi dea peste nas dacă spun prostii. Cum, însă, motivația acestor însemnări este personală – nu vreau să îmi rătăcesc constatările în hăul memoriei imperfecte – îmi permit luxul și aroganța de a specula fără o patalama.

17 comentarii:

  1. Alexandra, tu vrei sa devii budista?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ha?! Nu. Haha.

    Găsisem odată un sait care îți permitea să îți încarci o poză și să stabilești delimitările importante (ochii, gura, nasul), după care ți se arăta poza cu celebritatea care se asemăna cel mai bine cu tine în ipostaza din poza pe care o trimiseseși. Aparent, aveam cea mai bună compatibilitate facială cu... Dalai Lama (ăsta, al paisprezecelea).

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, si la mine era Mr. Bean...dar de ce nu Budism...?!

    RăspundețiȘtergere
  4. E o religie care are și niște elemente de filozofie și de etică. Sînt de acord cu unele dintre aceste elemente, dar:

    1. e o religie – eu nu am nevoie de o religie;
    2. e un „grup” – or eu nu simt nevoia să mă afiliez unui grup ca să mi se dea oficial „dreptul” de a gîndi și de a acționa în numele unei denominații, fie ea ideologică sau religioasă.

    Argumentul ăsta este valabil în ceea ce mă privește pentru orice altă religie, orice alt cult, orice alt „sistem” pe care l-ai putea aduce în discuție.

    Să-ți dau un exemplu: în periplele mele recente, am dat de un blog minimalist. Citeam și îmi ziceam că «uite, dom'le, cît de multe chestii din astea fac și eu fără să mă fi gîndit la stilul în sine». Cu toate astea, nu mă consider o minimalistă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Ar trebui sa fie tocmai "Paradisul" ateistului...niciun tip in cer, toata puterea, libertatea si autoritatea adresate sinelui! Fara reguli, fara constrangeri...practic, mai multa liberatate decat ateistmul insusi! :)

    RăspundețiȘtergere
  6. 1. Nu, nu e o religie...religie e definitia noastra "occidentala" despre un anumit stil de viata pe care il acceptam/respingem.
    Buddismul este un stil de viata net superior crestinismului... cred ca ai urmarit pe Dalai Lama specificand cateva chestiuni chiar interesante...?!
    2. E un grup exact de genul grupului ateistilor! Poate chiar mai putin numeros si strict:)
    P.S. Care e faza cu minimalismul?!

    RăspundețiȘtergere
  7. Da, au asiaticii unele caracteristici culturale care le sînt superioare celor euro-americane, de departe. Am avea multe de învățat de la ei. Și să nu uităm că artele marțiale care își justifică numele vin exclusiv din Asia.

    Dar, cum ziceam, nu am nevoie de un „carnet de partid” pentru o anumită grupare ca să mă simt un om împlinit.

    Care să fie faza cu minimalismul? Un blog cu chestii de-alea de bun-simț, vezi multe dintre articolele de pe http://mnmlist.com. Dacă întîmplător se intersectează în cîteva puncte ce fac eu cu ce zice nenea ăla acolo, asta nu face din mine o minimalistă. Dacă „fac ce zice” Dalai Lama în chestiunile de toleranță, calm ș.a.m.d., asta nu face din mine o budistă. Și tot așa.

    RăspundețiȘtergere
  8. Aoleu...artele martiale sunt 1 porcarie! :)
    Toata lumea are nevoie de religie, ca doar d-aia s-a inventat religiile. Insa sunt unii care fac pe interesantii ca nu au nevoie si se multumesc cu a recunoaste ca nu stiu sau nu inteleg!

    RăspundețiȘtergere
  9. Observaţia mea despre cum comunică oamenii în realitate este că dialogul e mai mult monolog de multe ori.

    Dialog cu părinţii unde ei ignoră feedback-ul.
    Dialog cu colegii unde ei ignoră feedback-ul.

    Sunt atâtea situaţii în care parcă vorbeam cu pereţii, zic ceva relevant şi toţi se prefac că nu a zis nimeni nimic.

    RăspundețiȘtergere
  10. Alexandra, tu stii ce masina are zergul??

    RăspundețiȘtergere
  11. «Cea mai amară ironie e că, nefiind o specie telepatică, sîntem obligați să recurgem la niște anoste cuvinte – mașinării prea greoaie pentru a denumi lucruri concrete și prea mundane pentru a fixa noțiuni abstracte.»

    Și încă asta e doar bomboana de pe colivă. Plecând de la motivația că scopul formării grupului este (mai mult sau mai puțin) acela de supraviețuire, cuvintele nu-s de ajuns.

    Cred că la fel de importante sunt formele de comunicare chiar mai greoaie, dar mult mai expresive, cum ar fi cele pur violente (războiul, de exemplu) sau ritualurile de împerechere (care nu-s diferite fundamental față de cazul mamiferelor, dar își păstrează scopul de perpetuare a speciei).

    E posibil ca asta să nu fie direcția articolului, dar abordarea e legată în mare măsură și de ceea ce spuneai în post-ul anterior.

    RăspundețiȘtergere
  12. spyked, stii tu ce masina are zergul??

    RăspundețiȘtergere
  13. @spyked: Da, dar supraviețuirea a „funcționat” într-o formă sau alta cu mult înaintea apariției limbajului. Chiar în formatul de grup. E interesant că nu se poate încă spune cu exactitate dacă limbajul a fost o necesitate la un anumit moment sau dacă a apărut ca efect secundar al unei alte adaptări evolutive.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Lex (#9): Într-adevăr, sînt o groază de modalități prin care comunicarea poate să... eșueze. Cu cît m-am gîndit mai mult la blocajele posibile, cu atît mai mult m-am minunat că, de fapt, cu chiu, cu vai, dialogul mai și funcționează.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sa mi se raspunda...pana nu ma crizez!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile nu sînt moderate momentan, însă toanele posesoarei blogului pot determina ca mesajele injurioase, vulgare sau oligofrene să fie suprimate.