vineri, 12 noiembrie 2010

Geotropismul și potențialitatea

Poanta de azi (profu' de biologie vegetală, din nou):

Am zis că rădăcina are un geotropism pozitiv, da? Cine garantează asta? Statolitele care se găsesc în capișon*, exact; sînt incluziuni de amidon care acționează în același sens cu gravitația terestră. În schimb, tulpina are un geotropism negativ. Orice i-ai face, tot în sus va crește. De ce? Nimeni nu poate să spună exact de ce. [Rîsu-i caracteristic, bizar, hohotitor și contagios, de-ți vine să rîzi... chiar dacă nu-ți vine să rîzi]

Cine știe, poate că veți putea voi să explicați, ca viitori cercetători. Toți de-aici sînteți potențiali laureați Nobel. [Murmure de neîncredere și de dezaprobare]

Ba daaa, așa e! Cu toții sînteți potențiali laureați Nobel [pauză dramatică]... așa cum sînt și eu potențial miliardar de fiecare dată cînd joc la Loto. [Același rîs bizar, prelung]

* fr. „coiffe”, nu știu cum naiba i-o zice pe românește

4 comentarii:

  1. Când vei începe să scrii cu "â" în loc de "î"?

    RăspundețiȘtergere
  2. Gaaah! Nu din nou...

    Da'-i degeaba exasperarea mea, e firesc, din moment ce tot trîmbițez de v'o doi ani că o să mă apuc odată și-odată să fac un super-mega-ultra articol în care să explic de ce, printr-o perspectivă lingvistico-istorico-politică, este stupid (și redundant) să scrii cînd „â” și cînd „î”, fără nici o coerență etimologică.

    (Acu', eu cred că Lexu' îmi punea întrebarea asta așa, ca să mă sîcîie, deci o să încerc să redactez un răspuns adecvat.)

    Ahh, zici adică să âncep să scriu așa? Mă ândoiesc că ar fi o idee bună. Cu siguranță âți dai seama că transformările lingvistice au loc neântrerupt la nivelul maselor, iar treaba asta dictează ântr-o anumită măsură ce se va mai hotărâ ân materie de limbă. Totuși, multe astfel de „reforme” âs niște resemnări tacite ân fața nivelului lingvistic al maselor, aflat ân liberă cădere. Pe motiv că-căpșunarii âs așa de tembeli de nu pot zice „căpșuni”, ci „căpșune”, și-s mulți ai dracu', acum se acceptă ambele forme ân DOOM. Da' nu se supără nimeni: ân perspectivă, normele se vor reânnoi pentru a justifica salariile lingviștilor frecători-de-mentă – asta dacă nu se va mai găsi din nou Academia Română care să decidă –, vorbitorul de limbă română va fi din ce ân ce mai tont și ân consecință nu va ocărâ nimeni viitoarele schimbări, pen' că nimeni nu le va mai găsi strigătoare la cer.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mwhahaha, poţi spune că îmi place să te sâcâi dar e şi curiozitate lingivistico-filozofică. Vreau să fiu avocatul diavolului şi să spun că dacă era vorba de redundanţă atunci puteam arunca la gunoi toate sinonimele superflue care încarcă vocabularul!

    Căpşune sună mai frumos, sau advocat în loc de avocat cum zice tataimiu, sau complectat în loc de completat cum zice mamaimea. Limba e o revoluţie permanentă!

    Aştept cu nerăbdare articolul tău, poate o să apară înainte să iau termin şi facultatea de filozofie.

    Însă dilema mea pe moment este - e corect astfel să scriu Romînia în loc de România? Suntem romîni şi români? Sau nu suntem?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ha. Sigur că limba e un fel de entitate în schimbare, așa. Apreciez optimismul tău cu privire la posibilitatea că aș putea termina totuși articolul ăla, ha ha ha!

    „Român” și derivatele (cuvinte din familia lui lexicală) ar trebui să fie (conform ortografiei pe care o utilizez eu) singurele excepții, în care sunetul „î” să fie reprezentat prin „â” adică, pentru că, na, în felul ăsta face o trimitere directă la originile noastre latine. (WTF?) Între 1953 și 1965 s-a scris cu „î” peste tot. Revenirea la scrisul „român/România” a fost o chestie pe care o voiau toți literații vremii cu disperare. Efectul poate fi uneori haios. Mie mi se pare în continuare impropriu să folosești într-o limbă fonologică două semne pentru același sunet, dar, în mod practic, dacă scriu altfel („romîn”) creez confuzie.

    Pentru partea ta de avocat al diavolului: nu vorbim de un algoritm, de un program super-deștept care încearcă să elimine redundanța din toate cele umane. Pur și simplu, în grafia unei limbi care se vrea a avea reguli clare (exemplu: „fiecărui fonem îi corespunde un singur semn grafic”) nu au ce să caute norme de-astea cretine. Vorbesc de limbă ca ustensila cea mai la îndemînă pentru ca doi indivizi să poate comunica. Uneltele de bază sînt mai fiabile cînd sînt simple. Mai departe, raționamentul nu mai ține: tu vrei să îl aplici pe produse ale acestor unelte de bază (pe vocabular and that's a no-no: fără un vocabular de-ăsta bogat și surprinzător, nu am mai fi avut atîția poeți mirobolanți cu care să umplem manualele cu care să-i tocăm pe elevii care oricum degeaba trec prin tortura asta, că oricum nu știu să lege două cuvinte ca lumea).

    RăspundețiȘtergere

Comentariile nu sînt moderate momentan, însă toanele posesoarei blogului pot determina ca mesajele injurioase, vulgare sau oligofrene să fie suprimate.