vineri, 27 noiembrie 2009

Ce ne mai enervează azi: Academia Română

Convingerea mea este că eșecul unei culturi, pe lîngă niște semne evidente, poate fi măsurat și prin tot felul de alți „indicatori”, cum ar fi numărul personalităților care devin „academicieni post-mortem.

Inițiativa din 2009 a Academiei Române este să-i învestească pe Eugène Ionesco și pe Emil Cioran în poziția de membri – post-mortem.

Stau și mă întreb – degeaba – cum poate această instituție să dea dovadă de atîta prost-gust.

În spiritul simțămîntului (specific?) românesc de silă-evervare-amărăciune – cam singurul de care poate fi vorba cu o așa societate, cultură și clasă politică –, nu pot decît să îmi consum indignarea și să aștept refluxul.

Așadar:

  • Pe de o parte, Academia ține foarte mult la Eugène Ionesco (că de-asta vrea să-l „declare” academician).
  • Pe de altă parte, Academia nu îl iubește îndeajuns de mult, pentru că așteaptă 15 ani după trecerea sa în neființă pentru a face această mișcare.
  • Pe de o încă altă parte, Academia dorește să fie punctuală, exactă, corectă... să se desfășoare acest minunat eveniment cu ocazia centenarului de la nașterea lui Ionesco.
  • În același timp, ca toți românii, Academia dorește să împuște doi iepuri dintr-o dată (consecvența i-ar fi dictat să aștepte pînă pe 8 aprilie 2011 în cazul lui Cioran, nu?).
  • Oricum, cei doi nu mai dădeau doi bani pe România. Hai să defilăm cu niște nume de dragul de a defila/doar pentru că putem. Cam în același mod s-au scurs și balele mediei românești cînd s-a aflat că Premiul Nobel pentru Literatură în 2009 a fost cîștigat de Herta Müller.
  • Nu-și mai aduce nimeni aminte că Marie-France Ionesco nu este de acord ca Eugène Ionesco să fie „recuperat” ca autor român? Acest lucru este important, pentru că doar ea deține drepturile de autor asupra operei tatălui său.

„Problema” aici este una falsă, este din nou ceva ce ține de bun-simțul pe care nu îl avem. S-au dat românii cu fundul de pămînt că nu li se permite să pună în scenă în limba română anumite piese de-ale lui Ionesco. Firesc. De parcă i-ar fi interesat în perioada comunistă și după aceasta de viața și opera lui. În schimb, la autovictimizare, autocompătimire și exhibiționism internațional sîntem o națiune de campioni.

Iar peste toate acestea, Academia Română are astfel de „inițiative”. La 15 ani de la moartea lui Cioran și Ionesco. 15 ani! Aloooooo! Academia!... mie-mi e rușine cu o astfel de instituție de lingăi.

Ce mai putem face? Păi fie să pierdem cu demnitate (însă aceasta trebuie mai întîi învățată, nu e un dat), fie să luăm „modelul” lui Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România și ambasador al României pe lîngă UNESCO, și să declarăm că legitima poziție a lui Marie-France Ionesco «este inacceptabilă!».

Inacceptabil e tam-tam-ul pe care îl face o cultură eșuată, o Academie perversă și autorul celei mai jalnice de pînă acum istorii critice a literaturii acestei limbi.

Auziți, Academia, da' o statuie nu puteți să propuneți să li se facă? Sau problema e că alea costă, în timp ce titlurile pe care le acordați la-cincisprezece-ani-după-moartea-lor sînt gratis?

Auziți, Mediafax.ro, da' voi nu știți că se scrie Eugène Ionesco, și nu Eugen Ionescu?

Hai sictir!

Un comentariu:

  1. http://mediartys.blogspot.com/2009/12/1-decembrie-romania-electorala-pro-si.html

    RăspundețiȘtergere

Comentariile nu sînt moderate momentan, însă toanele posesoarei blogului pot determina ca mesajele injurioase, vulgare sau oligofrene să fie suprimate.