marți, 25 mai 2010

Bizarerii creștine (Dansul satanic)

Mi-am vizitat astăzi o fostă profesoară; o ființă foarte interesantă cu multe lucruri de spus și care mai are din cînd în cînd și idei mai crețe. Una dintre ele este să urmărești o emisiune sau un reportaj tăind sonorul, pentru că dacă resursele analitico-critice nu îți mai sînt acaparate de discurs, poți prinde niște particularități non-verbale care altfel poate că ți-ar fi scăpat.

Experimentul acesta trebuie că e haios, în schimb există situații în care gesturile se revarsă cu o intensitate grotescă și se găsesc, desigur, destui... glumeți plini de idei care să pună acest lucru în evidență.

O astfel de situație se regăsește la norodul evanghelist american, mai precis în debandada bizară pe care o practică. Adică au și ei fanaticii lor. Există o secțiune foarte importantă a populației creștine din Statele Unite care se încadrează în curentul evanghelist – o aripă a protestantismului un pic mai țicnită. Da, sînt ăia care au case de cult de milioane de dolari, care dansează ca la discotecă în cadrul unor petreceri interne și care dau un puhoi de bani pentru aceste sedii, fiind vrăjiți de șarmul (?!?) așa-numiților tele-evangheliști.

Circulă pe Internet destul de multe clipuri cu ipostaze ridicole în care se găsesc acești evangheliști, însă niște glumeți cu inițiative au prins deja ideea experimentului de care îmi vorbea mie fosta profesoară: doar uitîndu-se la gesturile enoriașilor, le-a și trecut prin minte să facă un mixaj al acestor înregistrări, punîndu-le pe un fond sonor neașteptat:

(Nu, nu mă dau în vînt după Slayer; îi găsesc comerciali și superficiali, însă clipul de mai sus este cel puțin... simpatic.)

6 comentarii:

  1. Fir-ar. A fost dat jos acum cîteva ore, pesemne. L-am găsit în altă parte și am actualizat link-ul în articol.

    RăspundețiȘtergere
  2. Unrelated, dar îmi aduce oarecum aminte de Cock and Ball Torture: http://www.youtube.com/watch?v=r7oCDbDebDA

    RăspundețiȘtergere
  3. Mwhaha. Pînă și cea mai corectă (?!) petrecere de nuntă poate fi reinterpretată cu ajutorul unor glumeți care să-i lipească o altă piesă pe fundal.

    RăspundețiȘtergere
  4. Vai...nu te uiti la south park si la lost...dar te uiti la toate emisiunile cu alti tampiti!!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile nu sînt moderate momentan, însă toanele posesoarei blogului pot determina ca mesajele injurioase, vulgare sau oligofrene să fie suprimate.