joi, 27 mai 2010

Scrisoarea către FMI

Aud că a fost aprobată astăzi scrisoarea de intenție către FMI. Pe lîngă toate bucuriile care îi așteaptă pe români... zice-se pînă la sfîrșitul anului 2010, poate mai aflați și niște lucruri noi. Nu am stat să caut textul propriu-zis al documentului, dar am găsit un rezumat pe saitul Ziarului Financiar.

Ce mi se pare relevant:

Care sînt măsurile din scrisoarea către FMI
  • Salariile, indemnizațiile, sporurile se taie cu 25%
  • Salariul minim va fi de 600 de lei
  • Nu se mai contractează bilete de odihnă
  • Pensiile din sistemul public se reduc cu 15%
  • Pensia minimă rămîne de 350 de lei
  • Salariile plătite potrivit unor legi „speciale” se reduc cu 15%
  • Pensiile „speciale” nu se mai plătesc, ajungîndu-se la nivelul pensiilor normale
  • Pensiile militare se diminuează cu 15%
  • Indemnizația de șomaj scade cu 15%
  • Nu se mai dau salarii compensatorii pentru concedierile colective angajaților din MApN, Romsilva, societățile naționale și regii, SNCFR
  • Cei care primesc acum salarii compensatorii vor primi cu 15% mai puțin de la 1 iunie
  • Se reduc cu 25% alocațiile pentru copii și pentru familii monoparentale
  • Indemnizația pentru mame va fi redusă cu 15%. Suma minimă platită va fi de 600 de lei
  • Tinerii căsătoriți nu vor mai primi 200 de euro
  • Renta viageră agricolă se reduce cu 25%
  • Indemnizațiile membrilor Academiei se reduc cu 15%
  • Rentele viagere ale sportivilor se reduc cu 25%
  • Facilitățile pensionarilor, elevilor, studenților și profesorilor pe transportul intern, auto, CFR, autobuze și metrou vor fi anulate
  • Facilitățile fiscale acordate IT-iștilor vor fi anulate
  • Tichetele de masă, cadou, creșă, de vacanță vor fi incluse în veniturile salariale și impozitate
  • Plățile compensatorii vor fi impozitate

Mda. Eu de aia cu anularea reducerilor la transportul de suprafață, metrou și CFR nu auzisem. Așa că să nu mai prind pe careva cîrcotind că sînt pline mijloacele de transport în comun de pensionari care n-au nimic mai bun de făcut decît să se plimbe toată ziua. Puteți sta liniștiți, de-acu' n-or să mai aibă reducere sau gratuitate. Călătorii plăcute! (Mai puțin începînd cu 1 iunie...)

21 de comentarii:

  1. Facilităţile sau indemnizaţiile alea sunt stupide, oriunde sau pentru orice ar fi, statele socialiste postmoderne printre care şi Romania mereu se duc la vale din cauza la free rider problem.

    Trebuie lipsă de viziune să nu înţelegi cum "jucătorii" societăţii ajung să-şi distrugă viitorul prin abuzarea pomenilor. Dar noi aici oricum am fost "futuţi" din cauza la milioanele de pensionari a căror munca neeficientă în comunism trebuie acum răsplătită până va muri ultimul dintre ei.

    Problema o să fie când o să crească fiscalitatea, cu un TVFA de 25% (parcă) o să fie oribil. Idioţii ăştia nu încearcă să reducă evaziunea fiscală deloc ca să aducă la bugetu lor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu zic că nu-s multe chestii stupide și nu neg că cele țîșpe forme de ajutor social îi făceau pe unii să stea cu burta-n sus în loc să pună osu' la treabă. Dar pe lîngă alea multe ne-necesare, erau și unele măsuri utile.

    Milioanele de pensionari nu sînt problema, ci simptomul unei societăți în care a) ai un spor demografic negativ și b) se înregistrează un semnificativ flux de emigrare.

    Iar ca să zici că milioanele de pensionari au prestat o muncă ineficientă sub comunism – aloooo, tinere! Unu la mînă, pe vremea aia se produceau... chestii care erau exportate, și uite-așa avea România și industrie, și economie. Cum să zic – în '90 cînd au venit Iliescu & Șleahta la putere, datoria externă era zero. Și doi la mînă – nu toată lumea a fost agricultor, membru de partid sau turnător; unii chiar își vedeau în bobul lor de treaba lor, prin care contribuiau măsurabil la buna funcționare a unui segment economic sau social. Profesorii de la care puteai într-adevăr învăța ceva au fost ăia formați pe vremea comuniștilor. Alții proiectau locomotive. Și tot așa.

    De acord, dacă s-ar crește cota unică de la 16% la 20% și TVA-ul la 24-25% ar fi nasol. Dar jigodiile astea ordinare au creat o falsă dihotomie cînd au spus că nu aveau decît două soluții: fie să crească TVA-ul și cota unică, fie să restrîngă cheltuielile și să afecteze angajații sectorului bugetar. Asta pentru că FMI a propus măsuri mixte.

    Cît despre evaziunea fiscală... hăhă. Păi înafară de constatarea că doar de la contrabanda cu țigări și cu băuturi alcoolice se pierd anual 1 miliard de euro și de o „ordonanță de combatere a evaziunii fiscale”, nu cred că vom mai auzi altceva în curînd. Le iei guvernanților pîinea de la gură. A fost vorba la un moment dat să se respingă obligativitatea declarației de avere la intrarea în funcție pe motiv că ar încălca dreptul la viața privată. Iar garanta era nimeni alta decît Curtea Constituțională. (Bine, asta se întîmpla acum cîteva luni și nu am mai urmărit să văd dacă a trecut mizerioara au ba.)

    RăspundețiȘtergere
  3. "Iar ca să zici că milioanele de pensionari au prestat o muncă ineficientă sub comunism – aloooo, tinere! Unu la mînă, pe vremea aia se produceau... chestii care erau exportate, și uite-așa avea România și industrie, și economie"

    Aloo tinere ţie, faptul că se producea ceva nu este sinonim cu eficienţă în economie. Cred că e uşor să vezi cum producţia ţărilor socialiste sovietice era ineficientă pentru că în mare parte era axată pe industrie grea iar serviciile erau slab dezvoltate pentru nevoile umane. Colectivizările agricole, la fel, erau ineficiente şi pentru posibilităţile de producţie de atunci.

    Cred că despre furtul de la locul de muncă nici nu e nevoie să zic. Resursele umane erau prost alocate, se supra-aglomera pentru a elimina şomajul, dar eficienţa nu creşte aşa.

    Ceauşescu s-a folosit de prietenia vestică pentru a lua împrumuturi externe să investească în economie dar prin 80 nu s-a putut fructifica pentru că a trebuit să pună măsuri de austeritate ca să plătească datoria. Eficienţa nu prea exista.

    Dar nu vreau să compar cu ce e acum, pentru că nu am de ce. Dar pensionarii aia nu au strâns bani ci puncte de pensie, ei nu prea înţeleg cum funcţionează sistemul, cred că există un cufăr cu dolari pe care statul l-a îngropat cu banii lor sub palat şi acum îl vor înapoi.

    Adevărul este că munca lor a fost răsplătită într-o monedă ţinută sub bocancul economiei de comandă unde inflaţia era mascată.

    Au măturat comuniştii gunoiul sub covor, acum politicienii încearcă să ţină gunoiu să nu iasă la suprafaţă dar trebuie să fi prea prost să nu observi cum trăim într-un cerc vicios pentru că nimeni nu vrea să accepte realitatea că aceste pomeni sociale ne crapă eficienţa sistemului privat prin supra-taxare ca să satisfacă cei cu resentimente faţă de stat pentru că se simt îndreptăţiţi.

    " Dar jigodiile astea ordinare au creat o falsă dihotomie cînd au spus că nu aveau decît două soluții: fie să crească TVA-ul și cota unică, fie să restrîngă cheltuielile și să afecteze angajații sectorului bugetar. Asta pentru că FMI a propus măsuri mixte. "

    Mereu se crează false dihotomii pentru mase, pentru că nu necesită gândire.

    "A fost vorba la un moment dat să se respingă obligativitatea declarației de avere la intrarea în funcție pe motiv că ar încălca dreptul la viața privată."

    Şi crezi că ar conta declaraţia? Sigur pune proprietatea şi banii în numele mamei, soţiei, copiilor, etc. Cât are Udrea în cont? Ah.. câteva mii de euro doar.. lol. E mai bogată EBA decât ea.

    Singura soluţie care o văd eu pentru români, dar care e prea obscenă pentru mulţi e reducerea statului la un nivel minin astfel încât să nu fim la mâna unor mafioţi cu puteri legislative şi executive.

    Oamenii se descurcă mai bine fără să le pună beţe în roate nişte mincinoşi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Alexandra, fana Ceausescu cumva?:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Știu că se fura, știu că nu erau eficiente multe din chestiile care se făceau, știu că grămada de cărămizi pe care o muta azi o echipă pe trotuarul de vizavi o muta mîine o alta pe trotuarul inițial și așa mai departe. Dar printre mizeriile astea se petreceau și unele chestii bune. Acum? Pînă și scobitorile pe care le cumperi sînt de import.

    Nu consider că facilitățile care ne-au făcut un popor de asistați social au fost puse la punct în ideea de a îi îmbuna pe cei care se simt nedreptățiți... ci în ideea de a îi deturna pe cei care ar putea să voteze cu alt candidat.

    Firește că ce ar trece ăștia în declarația de avere nu ar reflecta situația reală, dar ca tocmai Curtea Constituțională să fie cea care să-i ia sub aripă și să le ocrotească „dreptul la viață privată” în acest fel mi se pare ceva de o impertinență strigătoare la cer.

    Cît despre reducerea statului la un nivel minim – în mod ideal asta ar fi, ar exista pe undeva pe fundal ca să stabilească niște reguli și să vegheze la buna funcționare a unor instituții publice, fără să stea permanent ca un ghimpe în coasta cetățeanului. Și, tot în mod ideal, nu ar trebui tu ca cetățean să îți bați prea mult capul, pentru că cei pe care i-ai învestit cu puteri legislative și executive sînt niște oameni serioși care se preocupă de bunul mers al lucrurilor și nu de ce țepe să mai tragă, ce afaceri să mai învîrtă și ce favoruri să mai facă.

    Am eu o ipoteză, dar nu știu dacă vei fi de acord cu mine. Cred că nepotismele și corupția actuale se pot explica relativ ușor cînd ne gîndim la regimul comunist de la noi, în care ca individ de rînd nu puteai nici să-ți cumperi o carte sau un aliment mai nu-știu-cum dacă nu apelai la vînzător, cunoștințe etc., avînd în același timp grijă să nu fii turnat de unul cu o ureche prea lungă. Iar piramidele astea secretisto-nepotiste au fost niște structuri care au persistat în psihicul majorității și după revoluție, rămînînd ca un fel de tradiție.

    @Adi: Da, uite, știi cum...

    RăspundețiȘtergere
  6. Pai, mai, Alexandra, trebuia sa treci prin tambalaul de a te face ateista mai intai, ca sa devii ceausista?! Ti s-a parut conditie sine-qua-non?:)
    Uite, puteai sa te faci marxista crestina...ca mine:))

    RăspundețiȘtergere
  7. Realizezi că exprimarea completă era

    «@Adi: <sarcasm>Da, uite, știi cum...</sarcasm>»

    ...?

    RăspundețiȘtergere
  8. "Dar printre mizeriile astea se petreceau și unele chestii bune. Acum? Pînă și scobitorile pe care le cumperi sînt de import."

    Mare parte din comerţ e cu UE acum ceea ce nu e considerat import pentru că vama nu există acolo. Ne-ar trebui totuşi un mod să creştem exporturile mai mult că am avut deficit al balanţei aproape în toţi anii post-revoluţionari. Dar nu putem să aplicăm măsuri protecţioniste, şti doar, nu? Nu te lasă nici UE nici OMC. Prostia mare este că noi suntem categorisiţi la „ţări dezvoltate”, dacă eram în categoria ţărilor în dezvoltare la OMC primeam reduceri de taxe la exportul în ţările non-UE dezvoltate precum SUA.


    „Firește că ce ar trece ăștia în declarația de avere nu ar reflecta situația reală, dar ca tocmai Curtea Constituțională să fie cea care să-i ia sub aripă și să le ocrotească „dreptul la viață privată” în acest fel mi se pare ceva de o impertinență strigătoare la cer”

    Cine îşi mai permite să creadă în Constituţie? Nici măcar în America nu e respectată.. şi ei au o istorie mai lungă şi mai republicană. A noastră e ambiguă rău de tot, creată pentru a fi uzată după necesităţilor lor.

    Nu consider că facilitățile care ne-au făcut un popor de asistați social au fost puse la punct în ideea de a îi îmbuna pe cei care se simt nedreptățiți... ci în ideea de a îi deturna pe cei care ar putea să voteze cu alt candidat."
    E şi un sindrom al nedreptăţii, uită-te la ce scandează protestatarii mereu, au un discurs plin de resentimente, de ce? Pentru că au fost naive şi s-au lăsat futuţi de mafioţi.


    "Am eu o ipoteză, dar nu știu dacă vei fi de acord cu mine. Cred că nepotismele și corupția actuale se pot explica relativ ușor cînd ne gîndim la regimul comunist de la noi, în care ca individ de rînd nu puteai nici să-ți cumperi o carte sau un aliment mai nu-știu-cum dacă nu apelai la vînzător, cunoștințe etc., avînd în același timp grijă să nu fii turnat de unul cu o ureche prea lungă. Iar piramidele astea secretisto-nepotiste au fost niște structuri care au persistat în psihicul majorității și după revoluție, rămînînd ca un fel de tradiție. "

    Eu m-aş uita la asta ca la un joc de game theory, unde o parte din jucători deţin puteri de împărţire a unor resurse iar ceilalţi sunt nevoiţi să le dea ceva în schimb pentru a avea acces la ele.

    Dacă oamenii de rând nu dau mită atunci nu-şi vor atinge obiectivul, iar ei ştiu asta şi faptul că alţi oameni de rând vor da mită şi vor trăi mai bine. După idea asta ar fi iraţional pentru cineva să nu încerce să mituiască atunci când este necesar pentru el sau ea. Celor în putere să ia mită le este oferită mita, dacă o resping nu câştigă nimic, dacă o accept câştig ceva, neavând probleme cu justiţia.

    Ce cred eu că a rămas în "psihicul" oamenilor este cunoşterea regulilor jocului care continuă din comunism (i.e. să şti cine aşteaptă şpagă şi cât vrea). Dacă ne-am restrânge sectorul public şi ar creşte cel privat (ăla real unde chiar există economie, nu firmele nepoţilor politicienilor care nu produc nimic) atunci ar fi mult mai sănătos pentru viitorul nostru.

    RăspundețiȘtergere
  9. E destept Lex-u asta...le are cu economia! Pacat ca la filosofie are niste idei... perfectibile:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu știam de faza cu „țara dezvoltată”... fiecare zi prezintă cel puțin un moment de uimire.

    Cît despre partea cu mita: făcînd parte din una dintre primele generații care au petrecut o perioadă insignifiantă sub comunism, privesc obiceiul ăsta ca pe o oroare care asigură suportul fizic al corupției, de la mic la mare. Tu legi oarecum ideea de șpagă de sectorul public. Și înțeleg de ce, pentru că asta e realitatea obiectivă. Însă nu e peste tot ca aici. Franța, cel mai „socialist” stat din Europa, are o grămadă de angajați în sectorul public și ăia nu numai că nu acceptă mita, dar li se pare cu totul străin conceptul (adică de ce ai da niște bani pe sub tejghea pentru un serviciu care oricum îți este asigurat sau pentru care ai plătit deja tariful regulamentar) – și asta, trecînd peste faptul că nu au ca scop în sine să-ți pună bețe-n demersuri.

    Așa că, la noi, restrîngerea sectorului public și creșterea celui privat nu ar fi decît acțiune asupra unor simptome, în timp ce cauzele – mentalitatea și modul de acțiune antedecembriste – rămîn.

    ...Să nu crezi că sectorul privat nu face matrapazlîcurile lui.

    RăspundețiȘtergere
  11. Alexandra este foarte tocilara!

    RăspundețiȘtergere
  12. Ai de gînd să pui și comentarii care au legătură cu discuția? Dacă vrei să îmi faci vreo caracterizare sau să-mi spui două de dulce, folosește te rog adresa de contact din profilul meu.

    RăspundețiȘtergere
  13. Mersi pt invitatie...dar nu stiu daca se cade:)

    RăspundețiȘtergere
  14. Toate ţările din UE oricât de nedezvoltate ar fi sunt automat băgate în categoria de ţări dezvoltate.

    În sectorul privat e irelevantă noţiunea de mită, în America Latină este tradiţie oferirea de cadouri (i.e. mituire) când faci o afacere sau negociere cu un partener. Nu e America Latină model de urmat dar şi în Germania mita în mediul de afaceri e ridicată în comparaţie cu o ţară precum SUA.

    Comportamentul agentului economic privat este mai diferit pentru că răspunderea sa este mai bine legată de banii este mult mai acută.

    Proprietatea publică o să cadă mereu sub incidenţa "tragedy commons".

    Francezii nu iau mită, nici la noi nu s-ar da, situaţia se poate transforma şi la noi prin acţiunea unui număr destul de mare de jucători DAR comportamentul raţional nu prea lasă asta să se întâmple prea uşor. E nevoie de coordonare iar încrederea între oameni ca să se coordoneze pentru a nu da mită e greu de atins, şi justiţia aici nu prea are ce face.

    De ce e grea coordonarea* pentru că mereu se poate găsi cineva care poate profita din faptul că alţii nu dau mită înafara de el. Dacă ceilalţi ştiu asta ei vor spune că nu dau mită dar vor da.

    RăspundețiȘtergere
  15. Dar ce e asa mare problema cu mita?!
    Numai ateistii dau mita.
    Eu nu am dat niciodata mita si nu am avut nicio problema legata de asta!

    RăspundețiȘtergere
  16. Adi obsesia ta cu "ateiştii" imi aduce aminte de obsesia lui godless cu "sclavii" sau obsesia civilizaţiei foametei cu "patriarhatul" sau obsesia lui

    Tratează-te!

    RăspundețiȘtergere
  17. Pai...nu resimt nicio defectiune, daca imi gasesc mereu termeni din-astia jenanti de comparatie, va reisesi intotdeauna ca eu sunt cel mai tare:)

    RăspundețiȘtergere
  18. @Lex: Mda, cam așa ceva. Putem privi modelul ăsta tot prin prisma teoriei jocurilor. Avem o societate stabilă în obiceiuri și strategia „tit-for-tat”. Dacă vine unul care face altfel (adică oferă șpagă pentru a obține unele favoruri), e posibil ca în structurile sociale mature (bine definite) să nu aibă un succes de impact; dacă are succes, e într-un cerc restrîns și fără contaminare.

    Găsesc că e mult mai improbabil să „institui” mita undeva unde nu se (mai) practică asta demult, adică să înclini balanța în sens involutiv, decît să ajungi la coordonarea de care vorbeai tu, adică să înclini balanța în sens pozitiv. Pentru că și în societatea bazată pe șpagă există un punct de echilibru, chiar dacă în raport cu alte modele este perfectibil. E adică inerția asta (mentală și socială) care ține în loc... îmbunătățirea.

    Cu ocazia asta, mi-am adus amite să îl mai înjur o dată de neamuri și dumnezei pe domnul președinte Băsescu, pentru că la începutul primului mandat avea laitmotivul ăla de senzație de punere a corupției cu botul pe labe și doar prin lucrul acesta și-a atras, cred, o grămadă de susținători în acea perioadă.

    RăspundețiȘtergere
  19. Am văzut aseară un documentar pe realitatea tv despre cum au fost firmele private (chiar si cele mici) şantajate să cotizeze la campania electorală a partidelor la prezidenţiale. E doar un alt exemplu de problemă de coordonare. Ce ar putea să facă o firmă?

    1. Nu dă mită dar alţii dau mită- îl bagă mafia statului în faliment (cum chiar s-a întâmplat).
    2. Dă mită ca şi ceilalţi - supravieţuieşte.
    3. Nu dă mită nimeni - atunci partidele nu prea au ce să le facă dacă toţi refuză.

    Cazul 3 e cel ce nu prea se poate întâmpla din cauza neîncredereii că ceilalţi nu vor mitui.

    Faza bolnavă e că toate partidele la toate nivelele (care consiliu local, judeţean, etc.)şantajează.. deci nu găseşti aliaţi în unii din ei pentru a te opune doar unui partid de corupţi. Jocul devine şi mai greu de coordonat pentru varianta (3).

    Pentru a reinstitui convenţia mituirii e nevoie de un număr destul de mare de jucători care sunt gata să ofere şi să ia, se poate mai ales în vremuri de criză economică şi în statele foarte birocratizate precum cele postcomuniste dar şi acolo unde mediul de afaceri e cam sugrumat gen Germania.

    Eu zic că primul mandat a lui Băsescu a fost mai bun decât să fie Năstase, dacă urma Antonescu sau Geoană preşedinte atunci ar fi fost mult mai bine, se continua rotirea politizării structurilor a.î. până la urmă de elimina politizarea lor din propria iniţiativă a partidelor. Sună bizar dar aşa apare progresul.

    RăspundețiȘtergere
  20. Numai prostii vorbiti!
    Aveti mania asta a coruptiei si a mitei?!?!
    Chiar v-a incomodat vreodata fenomenul sau papagalisiti si voi dupa ce zic aia la tv?
    Pe mine cum de nu m-a deranjat niciodata?
    N-am dat niciodata mita nimanui, nici la doctor, nici la vreo birocratie, nici la facultate (desi stiu ca o droaie de colegi au dat)
    Singurul mod de a trece peste fenomenul coruptiei este... sa nu il bagi in seama. Asa daca te bucuri ca a fost Basescu si nu Nastase, treci cu vederea aspectele cu adevarat esentiale, care tin de functionarea statului, si anume ca nu s-a facut niciun km de autostrada!!!!!

    RăspundețiȘtergere

Comentariile nu sînt moderate momentan, însă toanele posesoarei blogului pot determina ca mesajele injurioase, vulgare sau oligofrene să fie suprimate.