joi, 3 februarie 2011

Prin amfiteatre

Am văzut destule. Și cu destui profi. Și voi mai vedea încă cîțiva ani de acum înainte, că Informatica am terminat-o, dar acum m-am apucat de Biologie și-s de-abia anul I. E adevărat că locurile mari și largi sînt o scenă adecvată studiilor social-psihologice empirice... e valabil și pentru străzi, și pentru amfiteatre – printre altele. Și e mult mai spectaculos decît ce vezi într-o sală normală, cînd nu ai de-a face decît cu una, maxim două grupe.

M-a distrat dintotdeauna să studiez comportamentul turmei de elevi/studenți, adunați undeva ca să – chipurile – se mai lumineze. Spre deosebire de elevi, pe studenți nu îi obligă nimeni nici măcar să devină studenți, darămite să mai și participe la un curs care, judecînd după zumzete, nu prea le suscită interesul.

Există feluri variate prin care profesorul gestionează un amfiteatru. De la lipsa totală a unei astfel de inițiative, la specimenul isteric care zbiară fără a obține alt rezultat decît disprețul studenților și pînă la tipul tiranului în al cărui curs nimeni nu scoate o vorbă (mai degrabă de teamă decît din respect). Mai sînt și cei ce reușesc să mențină o ordine decentă în amfiteatru pe unicul motiv că dictează și/sau umplu tabla într-un ritm atît de drăcesc, încît studenții veseli nu mai au timp nici să mai ridice ochii din foaie. Bref, există așadar o paletă largă de stiluri pedagogice.

În România am avut parte de multe experiențe universitare triste (punctul culminant fiind un moment grotesc de jenant în care proful de analiză matematică începuse la ora 8 dimineața să zbiere în amfiteatru, în timpul examenului, de puteai să-l auzi cred și din cele două amfiteatre de deasupra și de dedesubt, la o biată studentă care i-a zis că și-a uitat și buletinul, și carnetul de student acasă – și zic „biată” pentru că în cazul ăsta era simplu, ar fi trebuit să i se spună că, în virtutea articolului țî din regulamentul universității, nu putea susține examenul și că să se prezinte la restanță și cu asta, basta). În rest, stilul normal cuprindea mici mizerioare cotidiene, cum ar fi blocatul ușii cu un scaun ca să nu mai intre studenții după prof, amenințatul cu subiecte grele la examen dacă nu se face liniște și altele asemenea. Plus remarcele curente, ca „habar n-aveți de”, „nu sînteți în stare să” și așa mai departe.

În Franța, ca reflectare a unei societăți care funcționează după niște principii de comunicare mai civilizate (softcore ar zice unii), profesorii (în general) li se adresează studenților cu «vous» («dumneavoastră») și metodele de gestiune a amfiteatrului se bazează mai mult pe rațiune și civilitate. Posibil ca asta să funcționeze la masteranzi și poate în ultimul an de licență, dar ăștia din anul I sînt niște puști care de-abia au terminat liceul și pe care nu prea îi atinge tratarea lor drept adulți capabili să se concentreze două ore.

Metoda profesorului este fix asta, o metodă, o strategie pedagogică – are prea puțin de-a face cu carisma. Cei care se bazează doar pe carismă au parte, din nefericire, de un zgomot de fond supărător.

Dacă ne apucăm să etichetăm (și să generalizăm), desigur că am putea vorbi – și, din păcate, pe drept cuvînt – de o atitudine specific românească sau de niște maniere specific românești. Dar uneori mi se face așa, foarte vag, dor de o adiere a acestui fel de a fi, doar în anumite contexte. Spre exemplu, mă tot gîndeam în cazul unor profi care erau prea delicați ca să fie autoritari că ar fi fost bine dacă ar fi reușit totuși să impună ordinea.

Timp de un semestru am „visat” la un episod care, în fine, s-a întîmplat... ieri. Mi se pare oarecum inutil să te oprești din explicație și să te uiți dezamăgit la studenții gălăgioși și să aștepți pur și simplu ca vitele să se simtă și să facă liniște ca tu să poți continua. Mi se pare mult mai eficient să te oprești și să îl obligi să iasă din sală pe primul vorbăreț pe care îți cad ochii.

Hélas, nu mi-a fost dat să văd decît ieri chestia asta. Scria proful de fizică la tablă și au început unii să vorbească. Ăsta s-a oprit, s-a întors, a reperat un grup vesel, s-a dat jos de pe platformă, s-a îndreptat spre rîndul respectiv de bănci și a făcut «Domnișoară, te rog să poftești afară. Da, da, fix cu tine vorbesc. Afară. Acum.» (de remarcat și faptul că nu a folosit formula standard de adresare politicoasă, adică numărul plural). Calm, fără să ridice vocea, cu mușchii feței total relaxați, fără să-i fremete nările și fără să-și scrîșnească dinții, dar cu o privire care biciuia. Domnișoara, după un «oui, mais...» spus fără convingere, urmat de o pauză mormîntală și de alte fulgerașe ițite din ochii profului, s-a conformat, și-a strîns catrafusele și s-a cărat.

Ieeeeiii, ce mișto e un pic de dictatură în amfiteatru, din cînd în cînd!

(Sursa imaginii)

3 comentarii:

  1. awsome!

    Te-ai aranjat bine? Cum e cu drumul ăla prin cartiere dubioase?

    RăspundețiȘtergere
  2. Salut!

    Instalat OK, toate bune și frumoase, cartierul nu e în nici un caz dubios, arată mai bine decît cartierul în care stăteam eu în București, iar moscheea-cort pe lîngă care trec nu e nici ea o problemă: spre deosebire de români, ăștia dacă stau în mijlocul drumului și te văd că treci cu o valiză, să zicem, se dau la o parte fără să le-o ceri. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Cred ca stii ca nu poti sa dai afara studentii si elevii din clase, ca e vorba de institutii publice. Nush la faculta cum e, da la liceu daca ii vuvuiesti sa ia drumul culoarului, tre' sa il trimiti pe reprezentantul clasei cu el, sa il duca la conseiller principal d'éducation si sa il puna in sala de "colles" si sa faca temele pe care i le-ai dat in prealabil. Daca este loc. Daca nu, iti vin ambii inapoi in clasa, incep sa vb ca au pierdut sirul lectiei, deranjeaza toata clasa si tot ii mai mare daraua decat ocaua...din experienta proprie citire. Practic, profii nu prea au ce sa faca, scriu eu un articol pe tema asta, is cam "démunis" vorba francezului.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile nu sînt moderate momentan, însă toanele posesoarei blogului pot determina ca mesajele injurioase, vulgare sau oligofrene să fie suprimate.