Automatisme verbale (III): Fatalitatea

Am atacat automatismul „Ferească Sfîntul”/„Să dea Dumnezeu”/„Doamne-ajută” nu atît pentru faptul în sine de a fi un clișeu verbal, cît pentru implicațiile semantice: vorbitorul, nici mai mult, nici mai puțin, aruncă bagajul decizional în brațele zeității, se așează de-o parte, își pune brațele-n sîn și așteaptă ca hotărîrea să fie luată pentru el.

Astfel, tot ce se întîmplă este musai „cu voia lui Dumnezeu” și mai ales „cum o vrea Dumnezeu”, iar implicarea activă a omului nostru întru realizarea unui lucru pe care, aparent, îl dorește, este încurajarea de majoretă „să dea Domnul”; analog, implicarea lui activă întru împiedicarea realizării unui eveniment indezirabil este încurajarea de majoretă „ferească Dumnezeu”.

Automatisme verbale (II): Ferească/Să dea [zeul]

Pentru că tot vorbeam de automatismele verbale care apar deplasate cînd sînt scoase din contextul religios, trebuie să merg mai departe și să mă leg de cele de-a dreptul jenante. Rețeta garantată de discreditare pentru cineva cu funcție publică sau pentru un intelectual este să folosească construcții la modul conjunctiv prin care să invoce o zeitate pentru a se deculpabiliza, pentru a transfera dificultatea pe umerii zînului și, eventual, pentru a masca propria nepricepere și iresponsabilitate.

Construcțiile cu pricina sînt variațiuni pe tema păzească sau ferească sau să dea Domnul sau (bunul) Dumnezeu sau Sfîntul sau Cel de Sus, iar vorbirea zilnică este atît de ticsită de ele încît vorbitorul nativ de limbă română s-a desensibilizat și, ca atare, nu mai este capabil să privească implicațiile semantice (de sens) ale acestor invocații.

Automatisme verbale (I): Păcatul

Mă gîndeam la modul în care un automatism verbal îți poate influența perspectiva asupra lucrurilor pe care le pui în discuție, fără ca tu ca vorbitor să îți dai neapărat seama de acest lucru.

Este de remarcat felul în care cei de altă nație își aleg cuvintele (din limba maternă) pentru a își exprima dezamăgirea sau dezaprobarea. Nu mă voi referi decît la franceză și la engleză, pentru că nu cunosc alte limbi. În timp ce francezii au formularea neutră «Il est/C'est dommage (que)», englezii au o abordare mai sensibilizantă prin folosirea lui «It is a shame (to/that)».