Se afișează postările cu eticheta Ce mă mai enervează azi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ce mă mai enervează azi. Afișați toate postările

joi, 15 septembrie 2011

Unii ar trebui să se lase de meserie

Zău așa. Ăia care au senzația că fac o treabă foaaarte bună, dar au în realitate rezultate deplorabile, chiar că ar trebui să se lase de „meserie”. Pentru pacea și bunăstarea tuturor.

Spre exemplu, iacă, creierul meu: e un animal interesant, dar cam tălîmb. Pesemne că suferă de vreun afect precum dedublarea personalității (identitate disociativă), pentru că în timpul lui liber se crede o întreagă echipă: de la scenarist la designer, producător și regizor. Domnu' creier face noaptea filme. E prolific. Dar sînt atît de proaste, că (de-aș putea) m-aș lipsi. Din păcate, nu merge. O altă fațetă a personalității sale e comportamentul dictatorial. Mă bagă cu forța într-o sală de cinema și nu numai că mă leagă de scaun și-mi ține ochii deschiși cu forța ca să privesc ecranul... dar m-a băgat și în distribuție, în rol principal.

...E foarte, foarte obositor. Acum vreo două nopți am ajuns la concluzia că nu este deloc improbabil să faci un atac de cord în timpul unui vis.

Așadar, domnule creier-al-meu, geniu pustiu, cu filmele tale interactive cu tot... thumbs down, dude! give me a freaking break!

marți, 17 mai 2011

Practica dublării filmelor

De-aia nu urmăresc eu știrile, că de fiecare dată cînd o fac găsesc cîte o treabă care mă face să fierb vreo săptămînă. Cum ar fi năzărirea asta care-i veni tembelului de Socaciu, cu dublarea filmelor în limba română pentru păstrarea identității naționale (hă?).

Nu intru în detalii, există alții care îl înjură pe „artist” mai cu stil decît aș putea eu să o fac. Nu vreau decît să spun că în țările alea pe care le ridică el în slăvi pentru că dublează filmele de ani întregi există o realitate tristă. Oamenii ăștia, spre exemplu francezii, sînt complet inepți cînd vine vorba de limbi străine. E suficient să dau un exemplu (care, dată fiind starea de fapte, nu este nici măcar anecdotic): din peste 300 de studenți francezi în primul an de licență care au dat un test de nivel de engleză, doar 2 (printre care și eu) au avut un nivel avansat, unde nivelele astea sînt cele 6 standard cînd vine vorba de limbi: A1, A2, B1, B2, C1, C2, unde A1 înseamnă slab și C2 înseamnă foarte bine.

Adică nu ajunge, băi parlamentar oligofren, să „studiezi” engleza în școală două ore pe săptămînă, că asta fac și francezii și nu sînt în stare cînd ajung în facultate nici să citească numere mai mari de 20 fără să se bîlbîie juma' de minut. O limbă pe care o studiezi trebuie citită și auzită, dacă nu și vorbită în mod curent și constant.

luni, 9 mai 2011

Ce-ți mai e și cu luxul ăsta...

...Ca un om cuminte, nu am mai stat să pierd vremea aiurea să scriu chestii pe blog – m-am ocupat (și mă ocup!) de facultate, și și-așa parcă simt că aș avea nevoie de mai mult timp. Așadar, dacă m-am apucat acum să scriu ceva... e pentru că sînt foarte, foarte enervată de ceva anume. Normal.

Supărarea mea a început de mai demult, de cînd mi s-a stricat un stilou care îmi plăcea foarte mult și cu care am scris din liceu încoace. S-a stricat în așa fel încît nu mai putea fi reparat, adică s-a rupt chestia care împinge bila cartușului. (L-am aruncat fără să fi avut inspirația să încerc să-i detașez penița. În fine.) De atunci caut un înlocuitor și oferta pe care o găsesc prin magazine mă decepționează. Practic am trei stilouri acum, dar nici unul nu este așa cum mi-aș dori.

luni, 14 februarie 2011

Zeul meu, zeul tău

Imagine preluată de aici

Am discutat de curînd cu un amic cu care nu mai avusesem un schimb de idei cam de multicel. A existat o perioadă în care vorbeam foarte des, după care eu am dispărut din contextul în care l-am cunoscut și nu am mai apucat decît să ne salutăm din cînd în cînd, și atunci pe fugă. După cîteva platitudini epice (în sensul de ce a mai făcut fiecare și unde se află actualmente în realizarea planurilor pe care fiecare ni le enunțaserăm acum niște ani), am intrat și în subiecte mai interesante, însă cu un tact... englezesc. Tatonam amîndoi terenul, interlocutorul în cauză fiind un ins nu neapărat rezervat și politicos, ci avînd o empatie înnăscută care îl împiedică să își mitralieze partenerul de discuție cu punctul lui de vedere exprimat axiomatic și implacabil.

Am ajuns să vorbim un pic despre religie, subiect care știam că îl amuză și îl și nedumerește într-o oarecare măsură. Așadar ne investigam reciproc poziția curentă vizavi de acest fenomen, corelînd-o cu cea pe care știam că o deținea fiecare dintre noi acum ceva timp. (Și să mai zici că nu poți învăța nimic despre tine văzîndu-te prin ochii altora.) Cu această ocazie, mi-am dat seama că mi-am ajustat și eu atitudinea – de unde acum cîțiva ani luam credința și practicanții ei în zeflemea, point terminé, acum sînt din ce în ce mai contrariată: nu o mai pot privi decît drept maladie mentală dobîndită – inoculată de contextul sociocultural al individului, mai precis.

joi, 27 mai 2010

Scrisoarea către FMI

Aud că a fost aprobată astăzi scrisoarea de intenție către FMI. Pe lîngă toate bucuriile care îi așteaptă pe români... zice-se pînă la sfîrșitul anului 2010, poate mai aflați și niște lucruri noi. Nu am stat să caut textul propriu-zis al documentului, dar am găsit un rezumat pe saitul Ziarului Financiar.

duminică, 16 mai 2010

Uite criza! Nu e criza!...

După ani de zile de politici falimentare și de jeguri cu labele afundate pîn' la cot în banii publici, acum că ne-a ajuns cuțitul la os, s-au decis și guvernanții să facă... ceva. Măsuri anti-criză? Ei, aș! „Dacă n-avem bani, hai să tăiem din ce le dăm și să mărim taxele” e o soluție care nici nu carbonizează neuronul, dar nici redresare economică nu aduce – asta în cazul ideal în care deficitul bugetar ar fi redus pînă la limita pe care și-au propus-o, dar fără stimularea creșterii produsului intern brut, desigur.

Lăsînd la o parte isteria din ultimele zile – care va continua probabil săptămîna viitoare prin ieșirea a 40000 de sindicaliști în Piața Victoriei – e interesant de urmărit cum se prezintă niște „fapte diverse”.

miercuri, 3 februarie 2010

Cristo-fascismul autohton

Mi-am luat în iarnă un concediu mai lung și după trei săptămîni de absență n-am avut nici un chef să mă pun „în temă” în legătură cu ce se mai întîmplă (nici în țărișoară, dar nici în rest): adică nu mi-am mai citit RSS-urile de multă vreme.

Totuși, unele lucruri nu pot să nu-ți treacă pe la urechi, atît de aberante sînt. Spre exemplu, Liga Scriitorilor a cerut canonizarea lui Eminescu.

luni, 14 decembrie 2009

Vanghelie, ipocrizia și semitrucul

Se zvonea că ar circula o casetă care îl surprinde pe domnul Geoană, primind 5.000 de euro pentru a îi asigura cuiva un „loc eligibil”, deși persoana respectivă făcea referire la contribuția ei la (o) campanie.

Clipul e fie trucat, fie scos dintr-un context benign, fie adevărat. După mine, ar fi prea stupid dacă ar fi autentic. Ce mă enervează însă e ipocrizia unor indivizi precum domnul Vanghelie.

joi, 10 decembrie 2009

Adrian Năstase și eschivarea

Menționînd, din nou, faptul că nu se exclude posibilitatea existenței unor jurnaliști cam certați cu transcrierea corectă a declarațiilor, ne îndreptăm acum atenția asupra domnului Adrian Năstase și a considerațiilor sale în legătură cu familia, căsătoriile, divorțurile ș.a.

Traian Băsescu și nevoia (care este)

Fie i-a scăpat domnului Băsescu un porumbel, fie știriștii de la Mediafax.ro citează incorect, strecurînd și cîte o greșeală printre declarații.

miercuri, 9 decembrie 2009

Gheorghe Funar și tribalismele

Se pare că Traian Băsescu ar fi cîștigat alegerile prezidențiale. La o diferență foarte mică. Atît de mică, de altfel, încît perdanții ar fi chiar prostănaci dacă nu ar încerca tot ceea ce este românește posibil pentru a contesta rezultatele.

Acest lucru înseamnă ca, implicit, tabăra cîștigătoare să fie acuzată de fraudă. Nu am nimic de obiectat decît atunci cînd vine vorba de astfel de primitivisme religioase.

luni, 7 decembrie 2009

Jurnalismul mioritic

Sau „despre proprietatea termenilor”, ceva întîlnit destul de rar prin presa autohtonă. (Nu urmăresc ce se întîmplă prin radio și televiziune.)

Un exemplu de exprimare stupidă ni-l dă Mediafax atunci cînd se referă la rezultatele finale nevalidate la momentul „țî” de către Biroul Electoral Central, rezultate pe care însă le denumește «rezultate finale provizorii».

duminică, 6 decembrie 2009

O revoluție degeaba

Alegeri. Rahat. La 20 de ani după revoluție, constatăm că a fost degeaba. Să ai de „ales” între Băsescu și Geoană. Pfuah.

Pseudo-traducerile

Uneori se întîmplă să faci cîte un gest neinspirat, cum ar fi să citești ce scrie pe ambalajul unui aliment. Să luăm exemplul acestor excelente batoane cu cereale, fabricate în Macedonia:

vineri, 4 decembrie 2009

Candidații agramați

Adică ăi' de se vor fruntea națiunii pentru următorii cinci ani.

Bunăoară, nestimabilul domn Mircea Geoană:

Dotările medicale

Sper că „dotările medicale” includ și mărunțișurile. Nu de alta, dar nu îmi stă bine să fac confuzii de termeni.

Din cînd în cînd se mai întîmplă să ai o urgență medicală. De obicei, ești cusut la loc și lăsat într-o stare stabilizată. De foarte multe ori, trebuie să mai urmezi cîte un tratament.

vineri, 27 noiembrie 2009

Ce ne mai enervează azi: Academia Română

Convingerea mea este că eșecul unei culturi, pe lîngă niște semne evidente, poate fi măsurat și prin tot felul de alți „indicatori”, cum ar fi numărul personalităților care devin „academicieni post-mortem.

Inițiativa din 2009 a Academiei Române este să-i învestească pe Eugène Ionesco și pe Emil Cioran în poziția de membri – post-mortem.