Practica dublării filmelor

De-aia nu urmăresc eu știrile, că de fiecare dată cînd o fac găsesc cîte o treabă care mă face să fierb vreo săptămînă. Cum ar fi năzărirea asta care-i veni tembelului de Socaciu, cu dublarea filmelor în limba română pentru păstrarea identității naționale (hă?).

Nu intru în detalii, există alții care îl înjură pe „artist” mai cu stil decît aș putea eu să o fac. Nu vreau decît să spun că în țările alea pe care le ridică el în slăvi pentru că dublează filmele de ani întregi există o realitate tristă. Oamenii ăștia, spre exemplu francezii, sînt complet inepți cînd vine vorba de limbi străine. E suficient să dau un exemplu (care, dată fiind starea de fapte, nu este nici măcar anecdotic): din peste 300 de studenți francezi în primul an de licență care au dat un test de nivel de engleză, doar 2 (printre care și eu) au avut un nivel avansat, unde nivelele astea sînt cele 6 standard cînd vine vorba de limbi: A1, A2, B1, B2, C1, C2, unde A1 înseamnă slab și C2 înseamnă foarte bine.

Adică nu ajunge, băi parlamentar oligofren, să „studiezi” engleza în școală două ore pe săptămînă, că asta fac și francezii și nu sînt în stare cînd ajung în facultate nici să citească numere mai mari de 20 fără să se bîlbîie juma' de minut. O limbă pe care o studiezi trebuie citită și auzită, dacă nu și vorbită în mod curent și constant.

Limba franceză și micile exasperări

Va mai lua mult timp să îmi depășesc ceea ce percep eu a fi un handicap lingvistic (aș fi preferat să fi ajuns într-o țară anglofonă, dar asta e), însă cred că sînt undeva pe drumul cel bun. Totuși, îmi pare că nu numai eu îmi pun întrebări tîmpite, și nu numai eu mă oftic la anumite amănunte de limbă care îmi par incoerente în virtutea structurii lingvistice pe care mi-a imprimat-o limba maternă. Am avut, bineînțeles, un mic șoc să îl aud ieri pe profu' de biologie vegetală (și ăsta tot străin) făcînd:

Et vous voyez, là, que sur le rhizoderme il y a des poils absorbants. Qu'est-ce qu'ils font, eux? Mais l'absorption, bien sûr! Euh, je ne vois pas pourquoi il y a un "p" là, dans "l'absorption", et puis il n'y en a pas, dans les "poils absorbants", mais c'est comme ça. Allez, allez, on continue!

Chicotii cînd mi-am adus aminte de cît de mult m-a frustrat faptul că a trebuit să îmi mîzgălesc acasă primul curs de chimie în care am vorbit despre spectre de absorbție și de emisie, cînd cu dicționarul în față am realizat că de fapt vorbim de „spectre d'absorption”, dar despre „photons absorbés”.

Automatisme verbale (III): Fatalitatea

Am atacat automatismul „Ferească Sfîntul”/„Să dea Dumnezeu”/„Doamne-ajută” nu atît pentru faptul în sine de a fi un clișeu verbal, cît pentru implicațiile semantice: vorbitorul, nici mai mult, nici mai puțin, aruncă bagajul decizional în brațele zeității, se așează de-o parte, își pune brațele-n sîn și așteaptă ca hotărîrea să fie luată pentru el.

Astfel, tot ce se întîmplă este musai „cu voia lui Dumnezeu” și mai ales „cum o vrea Dumnezeu”, iar implicarea activă a omului nostru întru realizarea unui lucru pe care, aparent, îl dorește, este încurajarea de majoretă „să dea Domnul”; analog, implicarea lui activă întru împiedicarea realizării unui eveniment indezirabil este încurajarea de majoretă „ferească Dumnezeu”.

Automatisme verbale (II): Ferească/Să dea [zeul]

Pentru că tot vorbeam de automatismele verbale care apar deplasate cînd sînt scoase din contextul religios, trebuie să merg mai departe și să mă leg de cele de-a dreptul jenante. Rețeta garantată de discreditare pentru cineva cu funcție publică sau pentru un intelectual este să folosească construcții la modul conjunctiv prin care să invoce o zeitate pentru a se deculpabiliza, pentru a transfera dificultatea pe umerii zînului și, eventual, pentru a masca propria nepricepere și iresponsabilitate.

Construcțiile cu pricina sînt variațiuni pe tema păzească sau ferească sau să dea Domnul sau (bunul) Dumnezeu sau Sfîntul sau Cel de Sus, iar vorbirea zilnică este atît de ticsită de ele încît vorbitorul nativ de limbă română s-a desensibilizat și, ca atare, nu mai este capabil să privească implicațiile semantice (de sens) ale acestor invocații.

Automatisme verbale (I): Păcatul

Mă gîndeam la modul în care un automatism verbal îți poate influența perspectiva asupra lucrurilor pe care le pui în discuție, fără ca tu ca vorbitor să îți dai neapărat seama de acest lucru.

Este de remarcat felul în care cei de altă nație își aleg cuvintele (din limba maternă) pentru a își exprima dezamăgirea sau dezaprobarea. Nu mă voi referi decît la franceză și la engleză, pentru că nu cunosc alte limbi. În timp ce francezii au formularea neutră «Il est/C'est dommage (que)», englezii au o abordare mai sensibilizantă prin folosirea lui «It is a shame (to/that)».

Ce nu este în regulă

Ce nu este în regulă... cu limba română? Multe lucruri nu sînt în regulă. Mă refer la mai multe aspecte aici.

Luînd-o oarecum logic, aș porni de la „origini”, adică de la cei care se ocupă de actele normative, documentele de referință care stabilesc modul în care cei peste douăzeci de milioane de locuitori ai țării (măcar ei...) ar trebui să își vorbească și să își scrie limba. De multe ori, aceste persoane nu sînt... competente. Sau sînt, dar printr-o combinație nefericită de factori se ajunge la luarea unor decizii incorecte.