Trebuie că îi foarte mișto, extrem de plin de sens să fii prof, să vezi un amfiteatru plin-ochi înarmat pînă în dinți cu ustensile de scris și curiozitate, dispus să capteze toate firfirelele de informație pe care, în imensa-ți generozitate, binevoiești să le oferi din prestigiosu-ți izvor de cunoaștere și să citești cu mulțumire expresiile de revelație de pe fețele studenților. Doar că nenea ăsta pe care îl am eu în vedere aici nu e așa, ci e, dimpotrivă, de-a dreptul acru, nepopular și mereu ursuz: pare că nici măcar nu îi face plăcere să predea ceva din aria lui de specialitate.
Mai trîntești cîteva tente personale (o coafură fistichie pe care ai dat vreo 50 de euro, niște tricouri pe care le regăsești mai des pe generația emo-house și niște blugi mulați pe fund) și începe deja să devină amuzantă descrierea. Problema nu e nici pe departe asta, ci tipul de prof-care-se-cocoață-singur-pe-culmile-grandomane-ale-unei-superiorități-închipuite, pozînd-în-ăla-care-cere-respect-fără-să-îl-inspire (a se vedea paragraful de mai jos).
Cînd vii, nene, la primul curs și spui așa, cu un plictis studiat, că tu nu faci ca alții și deci nu dai bibliografie, pentru că nu vrei să conduci studențimea pe calea greșită de a răsfoi n-șpe cărți de statut mult prea elevat pentru capacitatea ei de înțelegere, chestie care indubitabil s-ar solda cu o mare confuzie în aburul neuronal popular, că, vezi dom'le, nu s-ar mai ști ce și cît din informație să fie filtrată și nici măcar cum să fie filtrată... ca apoi să distribui un suport de curs pe care să scrii fără nici un fel de greață „Structure des macromolécules biologiques. Éléments de cours – Cours de [Numele Domniei-Mele]”, în care să nu dai nici o referință, nici măcar pentru imaginile pe care le-ai copiat din alte cărți, cînd 80% din „curs” e de fapt constituit din planșele sintetice (în care doar textul este editat) de final de capitole din „Essentials of Cell Biology” (un fel de rezumat la „biblia” biologiei celulare, de aceiași Alberts, Bray et al.), chestie care, vezi bine, deja fusese tradusă în franceză, dar pe care tu te amuzi să o traduci de unul singur, exersîndu-ți competențele într-ale limbii lui Shakespeare și făcînd în același timp un exercițiu de redactare în limba maternă, da' mai omițînd ici și colo niscai cuvințele și mai presărînd și cîte un dezacord, că altfel nu se prindea studentă-ta asta de față de porcărelele pe care le-ai făcut matale – ei bine, asta e ceea ce aș denumi eu abominabilul academic.
NB – Nimic complicat: poliloghia asta veninoasă nu ar fi existat dacă individul acesta (pe care sper să nu îl mai văd decît două ore în viața asta, la examenul final, pentru că partea lui de curs s-a încheiat) ar fi avut gentilețea de a nu face un semiplagiat, adică dacă ar fi fost într-atît de simțitor încît să indice măcar sursa imaginilor.
