Se pare că Traian Băsescu ar fi cîștigat alegerile prezidențiale. La o diferență foarte mică. Atît de mică, de altfel, încît perdanții ar fi chiar prostănaci dacă nu ar încerca tot ceea ce este românește posibil pentru a contesta rezultatele.
Acest lucru înseamnă ca, implicit, tabăra cîștigătoare să fie acuzată de fraudă. Nu am nimic de obiectat decît atunci cînd vine vorba de astfel de primitivisme religioase.
Sau tribalisme, după cum am spus. Aflăm că domnul Funar (îhî, nebunul cu tricolorul) îi cere domnului Băsescu
să apară la televiziunea publică şi, cu mâna pe Biblie, să jure că alegerile prezidenţiale nu au fost fraudate. În caz contrar, Curtea Constituţională are obligaţia să anuleze alegerile prezidenţiale şi alegătorii români să fie chemaţi din nou la urne.
În primul rînd, declarația e ambiguă. Curtea Constituțională are obligația să anuleze alegerile dacă se constată că au fost fraudate? Sau dacă domnul Băsescu refuză să jure pe cel mai mare best-seller al lumii?
Lăsînd la o parte faptul că necesitatea jurămintelor și superstițiilor ăstora (cum că dacă cineva ar „jura”, asta ar însemna că ar fi și sincer) sînt dovada unei gîndiri deficiente și primitive, de ce nu rămîne religia acolo unde îi e locul – în biserică?
Dacă tot nu vrea să rămînă acolo... atunci de ce e musai religie creștină? De ce să nu ne referim la islamism, bunăoară?
Și jurămîntul ăla, dacă tot e nevoie de el pentru unii ca domnul Funar, nu ar fi mai interesant dacă ar fi făcut pe Constituție? Sau pe Codul Penal?
Deh, tipul ăsta de discurs prinde la popor. Restul nu prea contează (stă drept dovadă ce se întâmplă la ora actuală în media).
RăspundețiȘtergereEu înțeleg foarte bine că la o diferență așa de mică, ăia care pierd sînt foarte suspicioși și că vor să facă un pic de circ (că „poate-poate”).
RăspundețiȘtergereCe mă enervează e provocarea de a jura pe biblie și nu pe a altă „carte sfîntă” sau pe acte legislative.
Personal, găsesc că a jura pe Codul Penal că nu ai comis nu știu ce fraudă e mult mai palpitant și mai macabru, chiar.
... sau ar putea să jure pe toate simultan, pentru a se asigura consistența adevărului în toate religiile lumii. Asta da premieră.
RăspundețiȘtergereȘi cum. Ce-i aia să juri pe Codul Penal când te poți ascunde cuminte în fața imunității tale dă președinte/parlamentar baștan, care este.
Na, se vede de la o poștă că fie:
1.Logica domnului Funar e fuzzy și/sau paradoxală (și).
2.Domnul Funar se bazează pe faptul că omul de rând scârțâie la același capitol.
3.1 și 2 la un loc.
Plus că e la modă în ultimul timp să te dai mare creștin și să confunzi creștinismul cu statul de drept.
«Ce-i aia să juri pe Codul Penal când te poți ascunde cuminte în fața imunității tale dă președinte/parlamentar baștan, care este.»
RăspundețiȘtergere«Hă, hă, hă!» – ca să citez un clasic în viață.
Deci, zău, ideea asta de jurămînt pe X mi se pare din start o reminiscență barbară. Totuși, rămîne „la modă” pentru că multe figuri publice o propun, filmele americane asta ne arată, iar națiunea pune botul.
În ceea ce privește statul nostru de drept – are o hibă: Constituția nu specifică nicăieri laicitatea, ci o lasă doar presupusă. În același timp, statul este ocrotitorul acestor apucături bugetofage. Din Constituție citire – Titlul II, Art. 29 („Libertatea conștiinței”):
«(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.»
Fain, nu? Dacă nu ajunge, poți găsi mai multe în legea nr. 489/2006, așa-zisa lege a cultelor.
De ce a apărut aceasta așa de tîrziu? Din cîte înțeleg eu, Biserica Ortodoxă Română a avut mult timp niște obiecții (și solicitări) prin care voia să dobîndească un statut mai privilegiat. Nereușindu-i treaba asta și fiind brusc animată de ideea de „toleranță religioasă” (mai ales că erau și diverși observatori internaționali prin zonă), a fost în final de acord cu această lege, prin care în continuare – și mai explicit decît oriunde altundeva – se poate vedea cum statul susține financiar aceste instituții bugetofage. Mai ales din fondurile Ministerului Culturii.