Bizarerii creștine (Dansul satanic)

Mi-am vizitat astăzi o fostă profesoară; o ființă foarte interesantă cu multe lucruri de spus și care mai are din cînd în cînd și idei mai crețe. Una dintre ele este să urmărești o emisiune sau un reportaj tăind sonorul, pentru că dacă resursele analitico-critice nu îți mai sînt acaparate de discurs, poți prinde niște particularități non-verbale care altfel poate că ți-ar fi scăpat.

Experimentul acesta trebuie că e haios, în schimb există situații în care gesturile se revarsă cu o intensitate grotescă și se găsesc, desigur, destui... glumeți plini de idei care să pună acest lucru în evidență.

Simțul umorului

Tot legat de ziua în care toată lumea îl desenează pe Mahomed (Everybody draw Muhammad day): un desenator celebru din Africa de Sud a avut cutezanța de a publica într-un ziar local, Mail & Guardian, o caricatură care îl înfățișează pe profetul Mahomed într-o postură haioasă.

Marșul diversității 2010

Am fost ocupată cu examenele și aproape că nu am aflat ce se mai întîmplă prin jur. În perioada 17-22 mai 2010 se desfășoară la București Gay Fest, azi (22 mai) fiind programat marșul diversității.

Stop homofobiei!

Pestriț și vesel (engl. „gay”)

«Zotehnia» față cu reacțiunea

Protestul de ieri din Piața Victoriei, la care au venit (tot n-am înțeles bine cîte) zeci de mii de sindicaliști, s-a lăsat cu niște reportaje și cu niscai articole; nu cred că va putea produce altceva, adică vreo treabă concretă. În schimb, s-a lăsat și cu o galerie foto pe saitul Mediafax.

Interzis nu-nseamnă imposibil

După cum spunea bunicul meu – odihnească-se-n pace –, „interzis nu înseamnă imposibil”. Se aplică în toate domeniile și e bine să iei în calcul acest aspect al interdicției. Ca să ilustrez ideea, iacă o poză.

Everybody draw Muhammad day

Sau ziua în care toată lumea îl desenează pe Mahomed. Mișcarea generală e pe Facebook, dar eu nu am cont, așa că îmi pun aici „opera”.

Vorbe de duh (I)

Ilarul situației face ca această știre să apară în secțiunea „Politic”, dar e prea puțin important. Ce contează e reflecția memorabilă a domnului Geoană:

[N]umai Batman mai poate salva România.

Mostră de romgleză (I)

Trebuia să îmi recuperez niște „opere” de pe aparatul de fotografiat, așa că am catadicsit în fine să-i înfig mufa și să descarc și restul pozelor. Găsii, astfel, una făcută pe undeva pe Șoseaua Colentina, acum vreo lună.

Uite criza! Nu e criza!...

După ani de zile de politici falimentare și de jeguri cu labele afundate pîn' la cot în banii publici, acum că ne-a ajuns cuțitul la os, s-au decis și guvernanții să facă... ceva. Măsuri anti-criză? Ei, aș! „Dacă n-avem bani, hai să tăiem din ce le dăm și să mărim taxele” e o soluție care nici nu carbonizează neuronul, dar nici redresare economică nu aduce – asta în cazul ideal în care deficitul bugetar ar fi redus pînă la limita pe care și-au propus-o, dar fără stimularea creșterii produsului intern brut, desigur.

Lăsînd la o parte isteria din ultimele zile – care va continua probabil săptămîna viitoare prin ieșirea a 40000 de sindicaliști în Piața Victoriei – e interesant de urmărit cum se prezintă niște „fapte diverse”.

Cristo-fascismul autohton

Mi-am luat în iarnă un concediu mai lung și după trei săptămîni de absență n-am avut nici un chef să mă pun „în temă” în legătură cu ce se mai întîmplă (nici în țărișoară, dar nici în rest): adică nu mi-am mai citit RSS-urile de multă vreme.

Totuși, unele lucruri nu pot să nu-ți treacă pe la urechi, atît de aberante sînt. Spre exemplu, Liga Scriitorilor a cerut canonizarea lui Eminescu.